4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiKlaus Iohannis ar fi vorbit la telefon cu Florin Cîțu

Klaus Iohannis ar fi vorbit la telefon cu Florin Cîțu

Klaus Iohannis ar fi vorbit la telefon cu Florin Cîțu, în contextul deblocării crizei politice. Discuția ar fi avut loc miercuri, după ce o ședință între liderii PNL, PSD și UDMR a fost anulată.

Președintele Klaus Iohannis ar fi vorbit la telefon cu premierul Florin Cîțu, după ce discuțiile politice de miercuri seară, de la Parlament, dintre PNL, PSD și UDMR s-au anulat. De asemenea, potrivit surselor politice, Florin Cîțu, l-ar fi avansat pe Dan Vîlceanu, actualul ministru al Finanțelor ca variantă de prim-ministru, în cadrul negocierilor cu PSD și UDMR, au declarat pentru Digi24.ro surse politice. „A fost o tatonare”, susțin sursele citate.  

Klaus Iohannis, tăcut de două săptămâni

Klaus Iohannis nu a mai reacționat de două săptămâni la actuala criză politică.

Florin Cîțu a avut miercuri o întâlnire de doar 20 de minute la Palatul Victoria, cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și cu cel al UDMR, Kelemen Hunor, întâlnire în cadrul căreia s-a discutat din nou, fără succes, despre desemnarea unui prim-ministru acceptat de toate cele trei partide. Cei trei lideri au agreat deja varianta rotației de prim-miniștri între PSD și PNL, dar nu reușesc să se înțeleagă în legătură cu cine va începe această rotație. 

Neoficial, se știe că soluția dorită de președintele Klaus Iohannis este Nicolae Ciucă, soluție acceptată și de PSD, însă, Florin Cîțu se opune prin toate mijloacele pe care le are la îndemână, acesta fiind unul dintre motivele pentru care negocierile trenează. 

Klaus Iohannis nu dorește să convoace consultările la Palatul Cotroceni până când cele trei partide care vor forma arcul guvernamental nu vor ajunge la un singur nume de prim-ministru pe care să îl susțină în unanimitate. 

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă