11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis a promulgat Legea Pensiilor. Vor fi două majorări anul viitor

Klaus Iohannis a promulgat Legea Pensiilor. Vor fi două majorări anul viitor

Administrația Prezidențială a transmis că președintele României a promulgat miercuri – 29 noiembrie 2023 – Legea Pensiilor, printre alte decrete semnate miercuri.

„Decrete semnate de Președintele României, Klaus Iohannis:

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 29 noiembrie 2023, următoarele decrete:

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale (PL-x 412/19.06.2023);

Decret pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii (PL-x 727/15.11.2023);

Decret privind rechemarea domnului Ovidiu Dranga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia”.

Pensii majorate

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută Legea pensiilor cu 199 de voturi „pentru”. „Pensiile, anul viitor, se vor mări de două ori, o dată la 1 ianuarie cu 13,8 şi prin recalculare de la 1 septembrie”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

„Adoptarea cu o largă majoritate a noii Legi a pensiilor reprezintă împlinirea unuia dintre cele mai importante obiective politice ale Partidului Social Democrat, respectiv reformarea sistemului public de pensii, prin care sunt înlăturate inechităţile dintre pensionarii care au contribuit şi au muncit la fel şi care asigură creşterea continuă şi sustenabilă a veniturilor pensionarilor. Adoptarea legii cu o largă majoritate parlamentară şi validarea actului normativ de către experţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale garantează atât sustenabilitatea pe termen lung a noului sistem de pensii, cât şi stabilitatea politică privind aplicarea reformei, care anterior a fost blocată de guvernarea de dreapta din perioada 2020-2021”, au anunțat social-democrații.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă