19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiKlaus Iohannis a discutat cu președintele Consiliului European pe tema schimbărilor climatice

Klaus Iohannis a discutat cu președintele Consiliului European pe tema schimbărilor climatice

Șeful statului a discutat telefonic în cursul zilei de marți cu Charles Michel, președintele Consiliului European pe tema combaterii schimbărilor climatice și a relației dintre Uniunea Europeană și Turcia.

„Având în vedere faptul că la reuniunea Consiliului European din 10-11 decembrie se intenționează obținerea unui acord cu privire la stabilirea unei noi ținte, mai ambițioase, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de „cel puțin 55%” comparativ cu anul 1990, președintele Klaus Iohannis a menționat faptul că România susține această propunere. Vor trebui însă luate în considerare circumstanțele naționale și punctele de plecare diferite în domeniu ale statelor membre ale Uniunii.”, a anunțat marți Administrația Prezidențială.

În discuția cu președintele Consiliului European, șeful statului a pledat pentru crearea unui cadru flexibil care să permită tuturor statelor membre, indiferent de gradul de dezvoltare, să îndeplinească eficient obiectivele în domeniul schimbărilor climatice.

Klaus Iohannis a subliniat că tranziția către o economie verde trebuie să fie echitabilă și acceptabilă la nivel social, astfel încât să conducă la progresul economic al statelor și să nu adâncească diferențele dintre acestea.

Discuțiile s-au referit și la relația dintre Uniunea Europeană și Turcia, în condițiile în care liderii europeni s-au angajat în luna octombrie să monitorizeze evoluțiile din Mediterana de Est și să revină asupra subiectului la reuniunea Consiliului European din luna decembrie.

„Președintele României s-a pronunțat pentru continuarea dialogului Uniunii cu Turcia, menționând faptul că acest stat rămâne un partener important pentru Uniunea Europeană. Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare echilibrată a relațiilor dintre Uniune și Turcia, precum și pentru o cooperare extinsă cu acest stat în domeniile de interes comun. Totodată, în contextul evoluțiilor din Mediterana de Est, Președintele Klaus Iohannis a exprimat deplina solidaritate a României față de Grecia și Cipru.”, a adăugat sursa citată.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă