4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalKamala Harris și-a exprimat „îngrijorarea profundă” către Benny Gantz cu privire la...

Kamala Harris și-a exprimat „îngrijorarea profundă” către Benny Gantz cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza

Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris şi-a exprimat „îngrijorarea profundă” cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza în timpul unei întâlniri, luni, cu Benny Gantz, membru al cabinetului de război israelian, potrivit unui comunicat publicat de Casa Albă, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Kamala Harris a „îndemnat Israelul să ia măsuri” pentru a spori pătrunderea ajutoarelor pe teritoriul ameninţat de foamete, dar a şi „salutat abordarea constructivă” a autorităţilor israeliene în negocierile aflate în derulare pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, însoţită de o intervenţie temporară a încetării ostilităţilor.

Vicepreşedinta SUA „a făcut apel ca Hamas să accepte condiţiile care sunt pe masă pentru eliberarea ostaticilor, care ar duce la o încetare imediată a focului de şase săptămâni şi ar permite o creştere a ajutorului umanitar”.

Întâlnirea cu Benny Gantz a avut loc fără accesul presei.

Vizita la Washington a acestui fost ministru israelian al apărării, membru al cabinetului de război dar şi rival politic al premierului Benjamin Netanyahu, ridică semne de întrebare în Israel.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a indicat că vizita a avut loc la iniţiativa lui Benny Gantz, al cărui program a inclus întâlniri cu consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan şi cu şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.”Avem de-a face cu toţi membrii cabinetului de război, inclusiv cu ministrul Gantz”, iar sosirea lui „este o extensie firească a acestor discuţii”, a precizat acesta.

„Un membru al cabinetului de război vrea să vină în Statele Unite, vrea să ne vorbească despre evoluţia conflictului, ne oferă o ocazie pentru a discuta despre importanţa creşterii ajutorului umanitar şi ajungerea la un acord cu privire la ostatici. Nu ne vom lipsi de această oportunitate”, a explicat Kirby.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...
Ultima oră
Pe aceeași temă