31.4 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSportJordan Chiles obligată să returneze medalia de bronz de la finala de...

Jordan Chiles obligată să returneze medalia de bronz de la finala de la sol

Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că medalia o va „realoca” gimnastei Ana Bărbosu

Decizia vine, după o hotărâre a Curții de Arbitraj pentru Sport (CAS), care a declarat că ancheta inițială făcută de SUA, cu privire la scorul lui Chiles, în finala exercițiului de gimnastică de luni, a fost depusă după termenul de un minut.

Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a anunțat că scorul inițial al gimnastei americane de 13.666 va fi restabilit. Asta înseamnă că Jordan Chiles a căzut pe locul 5. În clasamentul final, Ana Maria Bărbosu, cu un scor de 13.700, vine pe locul 3, urmată de Sabrina Voinea.

„În urma deciziei CAS, cu privire la finala exercițiului de sol de gimnastică artistică feminină și modificarea clasamentului de către Federația Internațională de Gimnastică, CIO va realoca medalia de bronz Anei Bărbosu (România)”, se arată în comunicatul CIO, preluat de CNN.

„Suntem în legătură cu Comitetul Olimpic Național al României, pentru a discuta despre ceremonia de realocare și cu USOPC în legătură cu returnarea medaliei de bronz”, se mai arată în comunicat.

CNN a contactat Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) și USA Gymnastics pentru a vedea, dacă vor face apel la CAS. USA Gymnastics a declarat sâmbătă, că a fost „devastată” de hotărâre. Deocamdată, nu a făcut alte precizări.

Într-o declarație pentru Antena 3 CNN, Ana Maria Bărbosu a mărturisit că: „Eram acasă pentru că de mâine intrăm în vacanță. Eram împreună cu prietena mea, Iulia Trestianu și cu familia și am primit vestea. Mi s-au înmuiat din nou picioarele. A fost un şoc. Nu mă așteptam, pentru că nici n-am vrut să-mi dau voie să-mi fac alte speranțe. Am preferat să mă gândesc la Jocurile Olimpice ca și încheiate și să fiu împăcată cu mine, pentru că altfel aș fi rămas în ce ar fi putut fi și nu ar fi chiar sănătos să fac asta.”

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

ANAF organizează noi webinarii în august 2026. Cum se pot înscrie contribuabilii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează și în luna august o serie de webinarii dedicate contribuabililor.Seminariile online oferite de ANAF au rolul de...

Premierul Slovaciei respinge ideea suspendării Spaniei din Schengen și oferă sprijin pentru securizarea frontierelor

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a transmis că se opune propunerilor privind suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, în contextul crizei migrației din enclavele Ceuta și...

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă