Șeful statului iranian a elogiat ceea ce a numit „conducerea înțeleaptă” a noului lider și a făcut referire la tatăl acestuia, Ali Khamenei, descriindu-l drept un martir
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că desemnarea lui Mojtaba Khamenei în funcția de lider suprem reflectă dorința autorităților de la Iran de a întări unitatea națională, într-un moment delicat pentru republica islamică.
Într-un mesaj publicat pe Telegram, șeful statului iranian a elogiat ceea ce a numit „conducerea înțeleaptă” a noului lider și a făcut referire la tatăl acestuia, Ali Khamenei, descriindu-l drept un martir. Prin această numire, Mojtaba Khamenei preia cea mai puternică funcție din stat, care îi oferă autoritatea finală asupra deciziilor politice, militare și religioase din republică.
Numirea a fost aprobată de Adunarea Experților, organismul religios format din 88 de membri care are atribuția de a desemna liderul suprem. Sprijinul pentru noul lider a venit rapid și din partea Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, una dintre cele mai influente structuri militare din Iran. Într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat Islamic Republic of Iran Broadcasting, Garda Revoluționară a anunțat că își declară „supunerea deplină” față de noul lider suprem, descriindu-l drept un lider religios și politic calificat, cu o bună înțelegere a problemelor sociale și politice.
Totodată, organizația a reafirmat angajamentul de a continua confruntarea strategică cu Statele Unite și Israel, susținând că Iranul își va apăra valorile revoluției islamice și va continua direcția stabilită de fondatorul republicii, Ruhollah Khomeini, și de fostul lider suprem, Ali Khamenei.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News