21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis, vizită oficială în Belgia

Iohannis, vizită oficială în Belgia

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, mâine, o vizită oficială în Belgia, urmând să fie primit de regele Philippe şi să aibă consultări politice cu premierul belgian, Alexander De Croo, a informat Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va vizita şi Centrul Belgian de Cercetări Nucleare (SCK CEN), din oraşul Mol, care cooperează îndeaproape cu instituţiile româneşti de profil. Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu o echipă de cercetători români care lucrează la SCK CEN.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Belgia are loc în cadrul unui dialog bilateral intens în ultimii ani, urmând vizitelor în ţara noastră ale regelui Philippe şi prim-ministrului Alexander De Croo, din iunie şi aprilie 2022.

“Între România şi Belgia are loc o coordonare apropiată atât în plan bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, iar în contextul războiului din Ucraina, cooperarea în domeniul apărării a cunoscut o dezvoltare deosebită, inclusiv prin prezenţa în România a unui contingent militar belgian, în scopul consolidării apărării pe Flancul Estic al NATO”, arată sursa citată.

Pe agenda convorbirilor se vor afla cooperarea politico-diplomatică şi afacerile europene, în perspectiva deţinerii de către Belgia a preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestrul al anului 2024. De asemenea, vor fi abordate relaţiile economice, intensificarea comerţului şi a investiţiilor, precum şi colaborarea sectorială, în domenii de interes comun: securitatea energetică, cercetarea, sănătatea, educaţia şi cooperarea culturală, precum şi situaţia comunităţii româneşti din Belgia.

“În contextul actual de securitate, discuţiile se vor axa atât pe analizarea evoluţiilor războiului din Ucraina şi continuarea măsurilor de sprijin, cât şi a evoluţiilor îngrijorătoare din Orientul Mijlociu. Din această perspectivă, o atenţie deosebită va fi acordată dezvoltării cooperării româno-belgiene în domeniul securităţii, inclusiv pentru consolidarea Flancului Estic al NATO şi asigurarea unităţii de poziţii europene şi euroatlantice în abordarea conflictelor din vecinătatea Uniunii Europene”, mai informează sursa citată. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Alex Creţ, medalie de bronz la Campionatele Europene de judo

Judoka Alex Creţ a cucerit medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatele Europene de judo de la Zagreb. Creţ l-a învins în turul...

“Garcea”, candidatul AUR pentru președinția CJ Olt

Actorul Mugur Mihăescu, celebru pentru interpretarea personajului "Garcea" din "Vacanța Mare", și-a depus duminică candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Olt la...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă