20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis a promulgat legea prin care orice act sexual cu un minor...

Iohannis a promulgat legea prin care orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru modificarea şi completarea legii 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a legii audiovizualului 504/2002. Actul normativ stabileşte că vârsta consimţământului sexual este ridicată de la 14 la 16 ani, iar infracţiunea de viol asupra unui minor va fi incriminată distinct, la fel şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor. Astfel, această infracţiune va fi pedepsită cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, cu excepţia cazului în care diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte cinci ani.

Potrivit expunerii de motive, scopul iniţiativei este de a ridica vârsta consimţământului sexual şi de a incrimna distinct infracţiunea de viol săvârşită asupra unui minor, precum şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi infracţiunea constând în determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, cu forme agravante şi pedepse proporţionale.

„De astăzi, orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol! Am depus în iunie 2022 acest proiect, împreună cu alte colege parlamentar. Un an mai târziu, această lege devine realitate. Orice zi fără această lege a constituit o portiţă de scăpare pentru agresorii sexuali. De acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnaţi de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei. Nimeni nu va mai putea invoca vreodată, în nicio sală de judecată, că un minor sub 16 ani a consimţit la un act sexual cu un adult. Datoria noastră ca legiuitori este să ne asigurăm că legea face un lucru limpede şi anume că apără victimele şi sancţionează agresorii! Am lucrat împreună cu colegii parlamentari din PNL cu gândul la sutele de copii abuzaţi sexual astfel încât vinovaţii trebuie să suporte consecinţele legii pe măsura faptelor lor abominabile”, a precizat Alina Gorghiu, într-un comunicat de presă.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă