19.1 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internaționalInvestitorii globali trimit sume record către acţiunile europene, pe fondul optimismului economic

Investitorii globali trimit sume record către acţiunile europene, pe fondul optimismului economic

Investitorii globali au direcţionat în februarie sume record către acţiunile europene, pe fondul dorinţei de a reduce expunerea la piaţa americană și a optimismului privind economia regională, potrivit Financial Times.

Datele EPFR, care monitorizează fluxurile din ETF-uri şi fonduri mutuale, arată că acţiunile europene se îndreaptă către cele mai mari intrări lunare din istorie, după două săptămâni consecutive cu fluxuri record de aproximativ 10 miliarde de dolari.

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a atins maxime istorice, la fel ca bursele din Marea Britanie, Franţa şi Spania, susținute de dorinţa investitorilor de a se diversifica dincolo de Wall Street și de sectorul tehnologic din SUA, afectat de temeri privind o posibilă bulă AI.

Europa, o alternativă la piaţa americană

„Este vorba în mare parte de investitori globali care vor să se diversifice dintr-o piaţă americană scumpă”, a declarat Sharon Bell. Ea a subliniat că fenomenul este vizibil mai ales printre investitorii americani care caută expunere externă: „Europa, ca piaţă de acţiuni, oferă o expunere diferită… are mai puţină tehnologie.”

Rotaţia de la giganţii AI către sectoare tradiţionale, precum băncile şi resursele naturale, a susţinut bursele europene.

Indicele FTSE 100 a urcat aproape 7% în 2026, cu acţiuni precum Weir Group şi Antofagasta în creștere cu peste 20%.

Capital direcţionat către fonduri non-SUA

O mare parte din fluxuri s-a îndreptat către fonduri cu expunere pe pieţe non-SUA, nu strict pe Europa, pe fondul temerilor că portofoliile globale au devenit prea dependente de acţiunile tehnologice scumpe legate de AI.

„Diversificarea valutară, sectorială şi geografică a devenit cel mai fierbinte subiect”, a declarat Bell.

„Investitorii scanează efectiv lumea şi se întreabă — unde sunt cele mai ieftine segmente? Unde sunt oportunităţile?”

Evaluări atractive și stimulente economice

Europa este percepută ca o oportunitate atractivă: indicele Stoxx Europe 600 se tranzacţionează la un raport preţ/câştig de 18,3, comparativ cu 27,7 pentru S&P 500.

Fondurile axate pe Europa au înregistrat intrări constante în ultimele 12 luni, după ani de ieşiri, pe fondul estomparii pesimismului economic.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă