4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoFacem nunți cu certificatul de vaccinare. Noi reguli pentru combaterea pandemiei

Facem nunți cu certificatul de vaccinare. Noi reguli pentru combaterea pandemiei

Facem nunți cu certificatul de vaccinare. Această regulă se impune pentru localități unde numărul de cazuri Covid depășește 3 la mie.

Comitetul pentru Situații de Urgență a decis, ieri, noi măsuri împotriva pandemiei. Una dintre ele este Certificatul verde digital, care să fie cerut la evenimente cu un număr mare de participanți.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis noi măsuri sanitare pentru localitățile unde rata de infectare Covid va depăși 3 la mie. Propunerile elaborate de CNSU urmează a fi aprobate de Guvern. Ședința de Guvern este programată azi, 17 septembrie 2021.

În localitățile unde incidența Covid este între 3 și 6 la mia de locuitori, vor fi permise evenimente private în spații închise (nunți, botezuri) cu cel mult 200 de participanți. Toți participanții trebuie să fie vaccinați anti – Covid, sau să fie imunizați după ce au trecut prin boală, sau să dețină un test Covid negativ.

Vaccinarea anti – Covid sau rezultatul negativ al testului se atestă de un Certificat verde digital, care se emite fiecărui solicitant pe internet.

La incidență între 3 și 6 la mie, sunt permise competiții sportive în spații închise sau deschise, cu restricții. Gradul de ocupare trebuie să fie cel mult 30 la sută din capacitatea spațiului. În plus, participanții trebuie să dețină un Certificat verde digital.

Facem nunți cu certificatul de vaccinare

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat după ședința CNSU că noile măsuri vor atenua impactul negativ, economic și sanitar, al pandemiei. Măsurile permit ca sălile de sport, restaurantele și sălile de spectacol să poată primi clienți în condiții de siguranță.

“Este o măsură pentru a limita impactul economic al pandemiei. Se vor ține nunți dar va trebui să se țină cont de acest certificat. Ești vaccinat, te testezi sau ești trecut prin boală”

Raed Arafat,

Secretar de stat

Vaccinarea sau testarea anti – Covid se impun nu doar la evenimentele din timpul liber. Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, în prezent consilier al premierului Cîțu, a anunțat că se ia în calcul vaccinarea sau testarea obligatorie a salariaților din unele domenii, cum ar fi Sănătatea și Educația, ca să poată veni la serviciu.

“Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, fac o evaluare a stării actuale”

Nelu Tătaru,

Consilier onorific al premierului

Vaccinul nu va fi obligatoriu dar este posibil ca persoanele nevaccinate să fie nevoite să se testeze săptămânal anti – Covid. Iar aceste teste nu vor fi gratuite.

CNSU a stabilit în ședința de ieri că evenimentele cu public vor necesita, în continuare, portul măștii precum și păstrarea unei distanțe de siguranță între participanți.

Aceste evenimente se vor putea derula “doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o distanță de minimum 1 metru între spectatori”, a decis CNSU.

Mitinguri și demonstrații cu cel mult 100 de participanți

Interesant este faptul că, la mitinguri și demonstrații, se vor admite cel mult 100 de participanți. Adică mai puțini decât participanții la nunți sau la meciuri: 200 de persoane.

Pentru conferințe și pentru cursurile destinate adulților, desfășurate în spații închise, se va admite participarea a celor mult 150 de persoane, iar în spații deschise vor putea participa cel mult 200 de persoane.

Teoretic, aceste măsuri se impun doar în localități în care incidența va depăși trei cazuri la mia de locuitori. Joi, 16 septembrie, județele cu incidența cea mai mare erau Satu Mare (2,79 la mie), Ilfov (2,14) și Maramureș (1,76). În aceste județe există și localități care au depășit pragul de 3 la mie. Cele mai multe asemenea localități sunt în județele Satu Mare și Maramureș.

În apropiere de București, cele mai afectate localități sunt așa-numitele comune – dormitor, ai căror locuitori fac zilnic naveta spre Capitală.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă