9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalRepublica Moldova cere sprijinul ONU pentru retragerea militarilor ruși din Transnistria

Republica Moldova cere sprijinul ONU pentru retragerea militarilor ruși din Transnistria

Republica Moldova cere sprijinul ONU pentru retragerea militarilor ruși din Transnistria, în condițiile în care Rusia este unul dintre cei mai importanți membri ONU.

O declarație pe acest subiect a făcut premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. Declarația a fost făcută cu prilejul vizitei la Chișinău a secretarului general ONU. Vizita lui António Guterres la Chișinău are loc în perioada 9 – 10 mai 2022.

„Republica Moldova folosește platforma oferită de Organizația Națiunilor Unite pentru a cere scoaterea trupelor străine ale Federației Ruse de pe teritoriul regiunii transnistrene și a atrage atenția asupra încălcărilor drepturilor omului admise în regiunea controlată de regimul nerecunoscut”, a declarat premierul Natalia Gavrilița.

Trupele rusești din Transnistria numără circa 1500 de militari. Din punctul de vedere al Rusiei, aceștia sunt trupe de menținere a păcii. Rusia este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Totuși, relația Rusiei cu ONU a devenit extrem de tensionată, după ce Rusia a atacat Ucraina.

Chiar secretarul general al ONU i-a cerut președintelui Putin să înceteze războiul în Ucraina. Liderul ONU s-a întâlnit, la Moscova, cu Vladimir Putin, apoi a mers la Kiev unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă