10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalPrinţul Charles a adresat un apel oamenilor de afaceri: Să ajute oceanul...

Prinţul Charles a adresat un apel oamenilor de afaceri: Să ajute oceanul “să se vindece”

Charles a făcut o excursie în larg într-o ambarcaţiune cu podea transparentă prin care a putut admira coralii şi vieţuitoarele marine şi a declarat că este imperativ ca naturii să i se dea ocazia să se “refacă”.

Prinţul de Wales a adăugat că ecosistemele unice, precum Marea Barieră de Corali, ar trebui să beneficieze de protecţie înainte de a fi prea târziu. “Este esenţială nu numai conservarea acestor ecosisteme extrem de importante, ci trebuie să i se permită naturii să se refacă”, a spus moştenitorul tronului Regatului Unit.

Prinţul, un fervent susţinător al protecţiei mediului, a participat cu această ocazie la o întâlnire cu reprezentanţi ai unor companii importante precum Qantas, Walt Disney, dar şi cu membrii ai Guvernului australian.

Discuţiile au avut loc pe insula Lady Elliot Island, temele principale fiind provocările cu care se confruntă marile recife ale lumii şi modul în care companii private importante pot investi în conservarea acestora.

La întâlnire a participat şi familia regretatului Steve Irwin, prezentator de televiziune şi expert în fauna sălbatică, cunoscut şi sub numele de “Vânătorul de crocodili”. Soţia acestuia, Terri, l-a lăudat pe prinţul Charles pentru preocuparea sa pentru conservarea naturii.

“Este o inspiraţie”, a spus ea adăugând că “prinţul a demonstrat că este un adevărat lider în conservarea naturii şi a reuşit să schimbe ceva aducându-i pe oameni laolaltă pentru a rezolva lucrurile”.

Irwin a decedat în 2006 după ce a fost atacat de o pisică de mare în timp ce filma un documentar. Fiica sa, Bindi, în vârstă de 19 ani, avea opt ani când tatăl ei a murit, însă continuă eforturile acestuia în domeniul protecţiei mediului, ea fiind angajată la Australia Zoo din Queensland. Bindi l-a întâlnit pe prinţul Charles alături de fratelee ei, Robert.

Charles se află într-un turneu în Australia alături de soţia sa Camilla, ducesă de Cornwall.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă