19.2 C
București
joi, 18 iunie 2026
AcasăInternaționalMarea Britanie îndeamnă la dublarea sprijinului pentru Ucraina

Marea Britanie îndeamnă la dublarea sprijinului pentru Ucraina

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, urmează să lanseze un apel astăzi la „dublarea sprijinului” pentru Ucraina şi la pregătirea pentru un război „pe termen lung” după invazia rusă, notează AFP.

„Geopolitica s-a întors”, urmează să afirme ministrul britanic în cursul unui discurs, miercuri, la Mansion House, reşedinţa oficială a Lordului-Primar al City of London.

„Să fim sinceri, arhitectura imaginată pentru a garanta pacea şi prosperitatea este un eşec cu Ucraina”, trebuie să spună ea. „Avem nevoie de o nouă abordare”.

„Trebuie să fim pregătiţi pe termen lung şi să ne dublăm sprijinul pentru Ucraina”, potrivit şefei diplomaţiei britanice. „Arme grele, tancuri, avioane – să săpăm în stocurile noastre, să creştem producţia, trebuie să facem toate astea”.

„Nu putem fi complezenţi – soarta Ucrainei atârnă în balanţă. Şi să fim clari: dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin câştigă, va fi şi mai multă mizerie în Europa şi consecinţe teribile în toată lumea”, urmează să avertizeze ministrul britanic de externe.

Liz Truss urmează, de asemenea, să ceară sancţiuni mai dure împotriva Rusiei.

„Trebuie să mergem mai departe. Putin nu trebuie să găsească nicăieri de unde să-şi finanţeze războiul teribil. Aceasta înseamnă oprirea importurilor de petrol şi gaze odată pentru totdeauna”, potrivit ministrului britanic.

Londra susţine că a sancţionat de la începutul războiului din Ucraina peste 1.400 de persoane şi companii legate de regimul preşedintelui rus Vladimir Putin şi a extins săptămâna trecută lista sancţiunilor comerciale care vizează Rusia, interzicând importul de argint, produse din lemn şi chiar caviarul, scrie Agerpres

Citește și:

LIVE UPDATE. Rusia – Ucraina, ziua 63: Putin spune că mai speră într-un rezultat pozitiv în negocieri

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Tensiuni în UE pe noul pachet de sancțiuni: Bulgaria condiționează sprijinul de excluderea Patriarhului Kirill

Patriarhul Kirill este considerat unul dintre apropiații președintelui rus Vladimir Putin și a susținut în mod public invazia Rusiei în UcrainaBulgaria își exprimă rezervele...

Tensiuni în UE pe noul pachet de sancțiuni: Bulgaria condiționează sprijinul de excluderea Patriarhului Kirill

Patriarhul Kirill este considerat unul dintre apropiații președintelui rus Vladimir Putin și a susținut în mod public invazia Rusiei în UcrainaBulgaria își exprimă rezervele...

Europa intră din nou în cuptorul verii. „Nopțile tropicale” devin noua amenințare pentru sănătate

Prognozele indică temperaturi de până la 38 de grade în zonele interioare ale României și Bulgariei, în timp ce Budapesta ar putea ajunge la...
Ultima oră
Pe aceeași temă