12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalMacron, replică dură pentru premierul Poloniei. VIDEO

Macron, replică dură pentru premierul Poloniei. VIDEO

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a calificat, la postul de televiziune TF1, drept “nefondate” şi “scandaloase” criticile premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, cu privire la convorbirile sale telefonice cu Vladimir Putin legate de războiul din Ucraina.

“Aceste remarci sunt atât nefondate, cât şi scandaloase, dar nu mă surprind”, deoarece Mateusz Morawiecki, care este “dintr-un partid de extremă-dreaptă”, “intervine în campania politică din Franţa” după ce “a primit-o de mai multe ori pe doamna (Marine) Le Pen”, candidata formaţiunii Rassemblement National pe care o “susţine”, a declarat preşedintele-candidat.

YouTube video

“Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin, ce aţi obţinut? Nu dezbatem, nu negociem cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi”, a declarat luni premierul polonez, membru al partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere la Varşovia. “Nimeni nu a negociat cu Hitler. Aţi negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”, a adăugat el, acuzând anumiţi lideri europeni de “tergiversare” şi “limbaj de lemn”.

“Îmi asum complet că am vorbit constant, în numele Franţei, cu preşedintele Rusiei pentru a evita războiul şi a construi o nouă arhitectură a păcii în Europa în urmă cu câţiva ani”, a răspuns Emmanuel Macron care a discutat cu preşedintele rus în numeroase ocazii de la începutul invaziei Ucrainei de către armata rusă la 24 februarie.

“Am făcut-o de la începutul mandatului meu” şi “nu am fost niciodată naiv, spre deosebire de alţii, nu am fost niciodată complice, spre deosebire de alţii”, a adăugat el, în timp ce numeroşi responsabili ai majorităţii s-au referit la legăturile lui Marine Le Pen cu liderul de la Kremlin.

“Întotdeauna am acţionat pentru a vorbi cu Rusia” şi “am discutat constant pentru a obţine o încetare a focului, un armistiţiu umanitar, aşa cum face şi cancelarul (Olaf) Scholz din Germania sau alţi şefi de stat şi de guvern din Europa. Cred că este de datoria mea, este fără complezenţă şi fără naivitate”, a continuat el, insistând, de asemenea, asupra sancţiunilor luate împotriva Moscovei. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă