20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalGermania anunță un pachet de ajutor de 65 de miliarde de euro...

Germania anunță un pachet de ajutor de 65 de miliarde de euro pentru cetățenii afectați de criză

Guvernul german a prezentat duminică un nou plan în valoare de mai multe miliarde de euro pentru a ajuta gospodăriile să facă față creșterii prețurilor.

Întreprinderile și consumatorii germani resimt durerea provocată de prețurile ridicate ale energiei, în timp ce cea mai mare economie europeană încearcă să se elibereze de dependența de energie a Rusiei, în urma invaziei Moscovei în Ucraina, scrie France24.

Măsurile de pregătire pentru sezonul rece care se apropie vor asigura că Germania “va trece prin această iarnă fără probleme”, a declarat cancelarul Olaf Scholz la prezentarea pachetului de 65 de miliarde de euro.

Cel mai recent acord, care ridică ajutorul total la aproape 100 de miliarde de euro de la începutul războiului din Ucraina, a fost negociat în noaptea de duminică spre luni de către coaliția guvernamentală germană formată din social-democrații lui Scholz, Verzii și liberalii de la FDP.

Printre măsurile principale se numără ajutor pentru milioane de pensionari vulnerabili și un plan de reducere a profiturilor neașteptate ale companiilor energetice.

Cel mai recent pachet de ajutor al guvernului a venit la două zile după ce gigantul energetic rus Gazprom a anunțat că nu va relua livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 sâmbătă, așa cum era planificat, după trei zile de întreținere.

Guvernul a luat “decizii în timp util” pentru a evita o criză de iarnă, a declarat Scholz, inclusiv umplerea depozitelor de gaz și repornirea centralelor electrice pe cărbune.

Dar măsurile preventive, inclusiv o campanie de reducere a consumului, nu au făcut mare lucru pentru a stopa o creștere bruscă a facturilor casnice.

Șeful Bundesbank (n.r. Banca Centrală Germană), estimează că până la finalul anului, inflația va ajunge la 10%, pentru prima dată după 1950.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă