13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski, chiar din Ucraina: „Nimeni nu a fugit nicăieri”

Zelenski, chiar din Ucraina: „Nimeni nu a fugit nicăieri”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri seara că se află încă în Kiev, în Ucraina, într-un videoclip distribuit pe pagina sa oficială de Instagram, vrând să arate că nu a fugit din țara sa.
“Sunt aici. Sunt în locul meu”, le-a spus Zelenski susținătorilor săi, răspunzând zvonurilor despre locul unde se află. El a adăugat „Nimeni nu a alergat nicăieri. Deci lucrăm. Ne place să facem jogging, dar acum nu este momentul pentru exerciții cardio”.
Kievul a fost atacat din nou, deși parcursul unei coloane de blindate rusești a fost blocat în afara capitalei ucrainene de câteva zile, dar explozii pot fi auzite chiar în centrul orașului, conform Reuters.

Zelenski spune că este în Ucraina, nu a fugit, alături de șeful lui de cabinet, Andrii Yermak, chiar la Președinția țării

„Sunt aici, nu fuge nimeni. Și Andrii Yermak este aici”, a anunțat, sâmbătă dimineață, președintele Volodimir Zelenski. Anunțul este însoțit de o scurtă filmare care ar fi din interiorul Președinției Ucrainei.

Andrii Yermak, despre care vorbește președintele, este șeful de cabinet al lui Zelenski. Spre deosebire de o filmare asemănătoare, de acum o săptămână, în aceasta nu apar alte persoane alături de președinte.

Mesaj video codificat, din Kiev, al președintelui Zelenski?
În cel mai recet mesaj video, Zelenski a rostit și o frază aparent fără legătură cu gravitatea situației. În absența altor informații, se poate presupune că acesta a fost un mesaj codificat. „Ne place să facem jogging, dar acum nu e momentul pentru exerciții cardio”, a spus șeful statului ucrainean.

Încă de acum o săptămână, presa occidentală relata că Statele Unite i-au făcut președintelui Ucrainei oferta de a fi „extras” din Kiev. Zelenski a refuzat însă această propunere a SUA. „Eu am nevoie de muniție antitanc, nu de o excursie”, ar fi răspuns președintele Ucrainei. Scurtul dialog a fost relatat de un funcționar american.

Cu o zi înainte, autoritățile de la Kiev avertizau populația Ucrainei că se pregătește o campanie fake news, organizată de Rusia. Una dintre ideile pe care urma să insiste Rusia era că președintele Zelenski ar fi fugit din Kiev și, poate, chiar din țară. O altă idee falsă era că Ucraina s-ar fi predat.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă