19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalConducerea Transnistriei acuză Ucraina de atacuri teroriste asupra ei

Conducerea Transnistriei acuză Ucraina de atacuri teroriste asupra ei

Vitali Ignatiev, care deţine funcţia de ministru de externe în guvernul autoproclamat al Transnistriei, a declarat miercuri într-un interviu acordat prin videoconferinţă agenţiei Reuters că “situaţia este alarmantă, deoarece Transnistria a suferit atacuri teroriste”.

Ignatiev a reluat acuzaţiile separatiştilor transnistreni, care acuză Ucraina că se află în spatele unor incidente semnalat începând de săptămâna trecută. El a afirmat că marţi a fost doborâtă încă o dronă încărcată cu explozibili, intrată în Transnistria de pe teritoriul ucrainean.

“Sincer, nu văd niciun motiv din care partea ucraineană să utilizeze astfel de metode împotriva Transnistriei. Transnistria nu ameninţă Ucraina. Am spus de mai multe ori că suntem un stat absolut paşnic”, a susţinut reprezentantul administraţiei secesioniste de la Tiraspol.

El a criticat Uniunea Europeană pentru ajutorul militar promis Republicii Moldova.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a făcut miercuri o vizită la Chişinău, unde a declarat că UE Uniunea Europeană are “datoria” să susţină Republica Moldova şi a afirmat că Bruxellesul ia în considerare un sprijin militar suplimentar pentru autorităţile moldovene.

Ignatiev a comentat că “astfel de declaraţii, astfel de acţiuni nu contribuie la calm, ci dimpotrivă, contribuie la tensiuni şi afectează normalizarea situaţiei.

După provocările recente asupra Transnistriei, separatiștii pro-ruși consideră că Ucraina e în spatele acelor atacuri teroriste

Separatiştii pro-ruşi au respins cererea agenţiei Reuters de a relata din Transnistria, afirmând că toate acreditările jurnaliştilor străini au fost sistate după atacurile de săptămâna trecută.

Întrebat dacă poate exclude posibilitatea ca Rusia să îşi folosească baza militară din Transnistria pentru a ataca Ucraina, Ignatiev a răspuns că nu poate vorbi în numele Moscovei.

El s-a distanţat însă de remarcile unui general rus care a afirmat săptămâna trecută că unul din obiectivele războiului este de a ocupa teritorii ucrainene astfel încât să facă legătura cu Transnistria. “Cred că în astfel de condiţii dificile, trebuie să fim foarte atenţi cu declaraţiile. Şi chiar mai atenţi cu acţiunile”, a comentat Ignatiev în interviu, conform agerpres.ro.

Reprezentantul separatiştilor a apreciat cererea Republicii Moldova de a adera la UE drept “ruptă de realitate” şi a avertizat că astfel s-ar crea un risc suplimentar de izbucnire a unor noi conflicte, deoarece Chişinăul a luat decizia “unilateral”. “Moldova şi Transnistria sunt într-o stare de conflict nerezolvat (…) Un conflict nerezolvat înseamnă probabil că Moldova ar trebui mai întâi să rezolve conflictul şi abia apoi să îşi decidă viitorul politic”. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...

Instalațiile sanitare – Cum să le alegem pe cele mai calitative în funcție de buget

Un element esențial în amenajarea unei băi este bateria de chiuvetă baie. Cunoscută și sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă