31.9 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăInternaționalInstitutul Nobel, după ce Machado a sugerat oferirea Premiului pentru Pace lui...

Institutul Nobel, după ce Machado a sugerat oferirea Premiului pentru Pace lui Trump: nu poate fi transferat altcuiva

Institutul Nobel din Norvegia a clarificat că Premiul Nobel pentru Pace nu poate fi transferat, împărțit sau revocat după ce a fost decernat unui laureat, precizând că decizia este definitivă în baza statutului Fundației Nobel și nu poate fi contestată.

Comitetul a adăugat că membrii comitetelor care acordă premiile Nobel nu comentează acțiunile sau declarațiile laureaților după ce distincția le-a fost acordată.

Precizarea instituției vine ca reacție la comentariile liderului opoziției venezuelene, María Corina Machado, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace în 2025. Aceasta a sugerat într-un interviu că ar putea să-i ofere distincția președintelui american Donald Trump ca semn de recunoștință pentru rolul Statelor Unite în capturarea lui Nicolás Maduro.

Întrebată dacă i-ar oferi premiul, Machado a răspuns: „ Ei bine, încă nu s-a întâmplat”.

Ce a spus Trump

Donald Trump, cunoscut pentru dorința sa de a obține această prestigioasă distincție, s-a declarat onorat de posibilitatea de a primi premiul dacă ar fi oferit de Machado în timpul unei întâlniri programate la Washington săptămâna viitoare, potrivit relatărilor Reuters.

Institutul Nobel și Comitetul Nobel norvegian au subliniat că „odată ce Premiul Nobel este anunțat, acesta nu poate fi revocat, împărțit sau transferat altor persoane” și că „decizia este definitivă și rămâne valabilă pentru totdeauna”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Spania nu i-a dat nicio șansă Austriei! Ibericii merg fără emoții în optimile Campionatului Mondial

Spania s-a impus cu 3-0 în fața Austriei și și-a asigurat calificarea în optimile de finală, după o prestație autoritară.Spania a obținut o calificare...

Modric a lăsat pe toată lumea în suspans! Anunțul făcut după eliminarea dramatică a Croației

Luka Modric a evitat să confirme dacă meciul cu Portugalia a fost ultimul din cariera sa internațională și a anunțat că va lua o...

Mahrez și-a luat rămas-bun de la Algeria! Căpitanul și-a anunțat retragerea după eliminarea de la Mondial

Riyad Mahrez a confirmat că meciul pierdut cu Elveția în șaisprezecimile Campionatului Mondial a fost ultimul său în tricoul echipei naționale a Algeriei.Riyad Mahrez...
Ultima oră
Pe aceeași temă