27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiInspecția Judiciară intră peste DNA

Inspecția Judiciară intră peste DNA

“Inspecţia Judiciară, prin inspectorii de la Direcţiile de inspecţie judiciară pentru procurori şi, respectiv, judecători, va efectua, în perioada 1 august – 1 octombrie 2018, un control tematic comun privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea. Verificările vizează perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iulie 2018. Raportul va fi înaintat Consiliului Superior al Magistraturii până la 5 noiembrie 2018”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.

Oficiali din Inspecţia Judiciară au declarat pentru Agerpres că sunt vizate cele 300 de dosare înregistrate la DNA în care sunt cercetaţi judecători şi procurori.

De asemenea, Inspecţia Judiciară va verifica dacă au existat cazuri de judecători care sunt cercetaţi de DNA şi nu s-au abţinut în a judeca în instanţe dosare întocmite de DNA.

Controlul declanşat de Inspecţia Judiciară vine după ce Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, a susţinut, în proiectul de management depus la Ministerul Justiţiei, că la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt înregistrate aproximativ 300 de dosare în care sunt cercetaţi magistraţi, dosare ce trebuie înaintate noii secţii care va fi înfiinţată în cadrul Parchetului General.

“Înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie duce la modificarea competenţei DNA cu privire la persoanele care deţin calitatea de judecător sau procuror. Legea nr. 207/2018 prevede şi obligaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a înainta cauzele în care sunt cercetaţi magistraţi, la momentul în care secţia devine operaţională. În prezent, la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt înregistrate aproximativ 300 de cauze care se află în această situaţie”, se precizează în proiectul de management al lui Marius Iacob. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...
Ultima oră
Pe aceeași temă