12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialInformare meteo de ploi, vânt şi răcire accentuată a vremii

Informare meteo de ploi, vânt şi răcire accentuată a vremii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ şi răcire accentuată a vremii cu îngheţ la sol şi brumă, valabilă de luni dimineaţa până miercuri seara, în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 martie, ora 6:00 – 29 martie, ora 21:00, precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopţii de luni spre marţi (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitaţii mixte (măzăriche, lapoviţă şi ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 de litri/mp.


Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45 – 65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare.

Marţi şi miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă sau îngheţ la sol.

În sud-estul teritoriului în seara zilei de luni (27 martie) vor fi averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi posibil căderi de grindină.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă