14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiÎncepe săptămâna europeană a mobilității. Din România participă 20 localități

Începe săptămâna europeană a mobilității. Din România participă 20 localități

Pe parcursul evenimentului, între 16 și 22 septembrie, mii de orașe din peste 40 de țări vor organiza activități care pun în prim-plan mobilitatea cu emisii zero. Acestea includ bine-cunoscuta zi fără mașini, când drumurile sunt închise traficului motorizat și deschise persoanelor care merg pe jos, cu bicicleta, cu trotineta electrică, etc.

„Anul acesta reprezintă o mare provocare pentru orașele noastre. Dar pandemia ne-a demonstrat și faptul că oamenii își doresc și se așteaptă ca orașele noastre să devină mai sigure, mai curate și mai accesibile tuturor. În cursul acestei săptămâni și ulterior, orașele noastre partenere din întreaga Europă ne vor demonstra cum ar putea arăta orașele europene mai ecologice și mai digitale.”, a transmis Adina Vălean, comisarul european pentru transport.

Tema din acest an, „mobilitate cu emisii zero pentru toți”, reflectă nu numai obiectivele ambițioase ale Pactului verde european, și anume un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, ci și importanța adesea neglijată a accesibilității la transportul cu emisii zero.

Din România s-a înscris 20 de localități pentru a participa la Săptămâna Europeană a Mobilității: Bacău, Bistrița, Buhuși, Chitila, Dărmănești, Făgăraș, Gherla, Isaccea, Iași, Mioveni, Moinești, Onești, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sibiu, Sighișoara, Timișoara, Vulcan, Zalău și Văleni (Dâmbovița).

Cele mai citite

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă