13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportAlte sporturiÎncep lucrările la memorialul Ivan Patzaichin

Încep lucrările la memorialul Ivan Patzaichin

Luni, 19 iunie 2023, vor începe lucrările la memorialul dedicat lui Ivan Patzaichin, care va fi amplasat la capătul Falezei din Tulcea, spre Sulina, în proximitatea Muzeului de Artă și care va fi inaugurat pe 8 septembrie, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin.

Ansamblul memorial este realizat de către Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea și cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, la propunerea echipei Asociației inițiată de Ivan.

Memorialul va crea astfel o conexiune între faleză și oraș, prin memoria marelui campion și prin cinci lucrări de artă contemporană.

Poziționarea ansamblului marchează singurul loc unde orașul se intersectează direct cu faleza. Prin acest demers, aici se va naște un spațiu de întâlnire pentru cetățeni și turiști, inclusiv pentru cei care pornesc spre Deltă vâslind – pentru a celebra ideea de „turism responsabil”, atât de dragă lui Ivan.

YouTube video

Cei care vizitează Tulcea vor avea un motiv excelent să parcurgă până la capăt întreaga faleză, ce va reprezenta un spațiu public unic prin acest ansamblu de lucrări de artă.

La baza „columnei” cu pagăi realizate de Virgil Scripcariu vor fi menționați campionii olimpici, mondiali și europeni la kaiac canoe pe care i-a dat lumii acest colț de țară. Unii dintre ei l-au inspirat pe Ivan, iar alții au fost inspirați de el pentru a deveni cei mai buni.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă