28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSocialIncendiu puternic: 7 locuințe distruse. FOTO

Incendiu puternic: 7 locuințe distruse. FOTO

Pompierii argeşeni au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins şapte locuinţe din comuna Valea Mare Pravăţ.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

„Intervenţia a fost una dificilă, dar cu toate acestea, flăcările au fost oprite din dezvoltarea la alte imobile alăturate şi s-a lucrat la lichidarea incendiului. (…) Incendiul a afectat şapte locuinţe şi o anexă gospodărească din lemn. Patru dintre locuinţe aveau în componenţă material lemnos şi la zidărie, care a favorizat arderea spre interior”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Foto: ISU Argeș


Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, la faţa locului fiind trimisă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.

„Alimentarea cu apă la locul intervenţiei s-a făcut dintr-o sursă naturală de apă. (…) Nu au fost înregistrate victime”, menționează ISU Argeş.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs în urma unei improvizaţii la instalaţia electrică. 

Citește și:

Incendiu la un apartament din sectorul 5: a fost nevoie de evacuarea a 20 de persoane

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Economia UE crește peste așteptări, dar România rămâne aproape de stagnare

Economia Uniunii Europene a avut o evoluție mai bună decât estimările inițiale în al doilea trimestru din 2026, potrivit datelor parțiale publicate joi de...

O gimnastă a României își încheie cariera la doar 19 ani! Accidentările au schimbat totul

Amalia Ghigoarță, componentă a echipei României la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, și-a anunțat retragerea din gimnastică.Amalia Ghigoarță a anunțat că se...

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...
Ultima oră
Pe aceeași temă