18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiÎncă peste 1.300 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, în România

Încă peste 1.300 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, în România

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până vineri, pe teritoriul României au fost confirmate 92.595 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 39.626 de persoane au fost declarate vindecate şi 11.868 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.901.240 de teste. Dintre acestea, 25.177 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 14.781 – în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 10.396 – la cerere.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă