5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieÎn școlile din Irlanda s-ar putea învăța limba română

În școlile din Irlanda s-ar putea învăța limba română

În școlile din Irlanda s-ar putea învăța limba română, ca urmare a solicitărilor adresate de membri ai comunității românești din această țară.

Subiectul a fost discutat cu prilejul vizitei la București a lui Simon Coveney, ministrul afacerilor externe și apărării al Republicii Irlanda. Ministrul din Republica Irlanda a fost primit, la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă.

„Pe fondul aprecierii rolului comunității românești din Irlanda, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit autorităților irlandeze pentru deschidere și inclusivitatea măsurilor adoptate pentru acomodarea românilor care acum contribuie la dezvoltarea societății și economiei irlandeze. Prim-ministrul României a evocat și interesul comunității pentru introducerea studierii limbii române în curricula școlară irlandeză”, anunță un comunicat transmis de Guvernul României.

Ministrul de Externe al Republicii Irlanda a avut o întâlnire și cu omologul său român, Bogdan Aurescu. „Am apreciat, împreună cu domnul ministru, contribuția comunității românești din Irlanda la întărirea relațiilor noastre bilaterale, precum și la dezvoltarea societății și economiei irlandeze. Și vreau să îi mulțumesc și cu această ocazie pentru modul în care Irlanda sprijină integrarea membrilor comunității românești în societatea irlandeză”, a declarat ministrul Aurescu.

În școlile din Irlanda sunt copii proveniți din familii de români

Ministrul Simon Coveney a subliniat că Republica Irlanda are o populație totală de peste cinci milioane de oameni. Dintre aceștia, circa 130.000 de persoane se declară de naționalitate română sau moldovenească. Prin acești oameni, minoritatea română este a treia cea mai numeroasă din Republica Irlanda. Pe primele două locuri în Republica Irlanda sunt, numeric, locuitorii proveniți din Marea Britanie și din Polonia.

După vizita efectuată în România, ministrul Simon Coveney a plecat în Republica Moldova.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina anunță atacuri asupra unei baze aeriene strategice și a unui port rusesc de la Marea Neagră

Autoritățile de la Kiev au raportat miercuri lovituri asupra unei baze aeriene cheie a aviației ruse și asupra unui port strategic de la Marea...

Titluri de stat Fidelis la final de an: dobânzi avantajoase și facilități pentru donatorii de sânge

Programul aduce dobânzi atractive: 7,45% pentru titlurile cu scadență la un an și 7,9% pentru cele cu scadență la trei ani. Românii pot subscrie la...

China interzice livrarea către SUA a unor materiale sau minerale folosite pentru fabricarea procesoarelor

China interzice livrarea către SUA a unor minerale sau materiale utilizate în fabricarea procesoarelor, într-o decizie care oglindeşte politica americană de control a exporturilor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă