Inițiativa vine în timp ce Germania se confruntă cu temperaturi extreme, secetă, incendii și un nivel record de scăzut al Rinului
Guvernul german este prins într-o dispută între partenerii de coaliție, după ce social-democrații au propus modificarea Constituției, pentru ca autoritățile federale să poată finanța și coordona mai eficient măsurile de adaptare la schimbările climatice. Inițiativa vine în timp ce Germania se confruntă cu temperaturi extreme, secetă, incendii și un nivel record de scăzut al Rinului, relatează AFP.
Social-democrații din SPD, partenerul minoritar al conservatorilor conduși de cancelarul Friedrich Merz, consideră că amploarea efectelor climatice impune o implicare mai consistentă a guvernului federal. Miniștrii SPD de la Mediu, Finanțe, Afaceri Sociale, Construcții și Dezvoltare au prezentat duminică un plan comun destinat reducerii riscurilor provocate de fenomenele meteorologice extreme. Documentul prevede, printre altele, elaborarea unui plan național pentru combaterea efectelor valurilor de căldură, adaptarea regulilor de urbanism și măsuri suplimentare pentru protejarea angajaților expuși temperaturilor extreme.
Pentru ca aceste politici să poată fi susținute financiar și coordonate la nivel național, SPD propune introducerea în Constituție a unei „misiuni comune de adaptare la climă și protejarea naturii”.
Social-democrații susțin că o asemenea modificare ar permite guvernului federal să participe direct la finanțarea unor proiecte care țin în prezent în mare măsură de responsabilitatea landurilor. De asemenea, fondurile destinate acestor politici ar urma să fie reunite într-un mecanism comun, astfel încât finanțarea să fie mai bine coordonată și adaptată necesităților.
Propunerea întâmpină însă rezerve în interiorul coaliției. Conservatorii din CDU nu resping din start ideea, dar cer mai întâi detalii concrete privind schimbarea Constituției și consecințele sale financiare.
„Doar o propunere concretă ar putea arăta dacă o modificare a legii fundamentale este judicioasă”, a declarat Klaus Mack, vicepreședintele grupului parlamentar al CDU. El a ridicat inclusiv problema împărțirii responsabilităților între ministere și a impactului financiar al unei asemenea decizii.
Poziția conservatorilor este esențială, întrucât modificarea Constituției Germaniei necesită o majoritate de două treimi în Bundestag. Verzii, aflați în opoziție, au anunțat că ar putea susține o astfel de inițiativă. Vicepreședinta grupului parlamentar, Julia Verlinden, a transmis că partidul este deschis proiectului.
În schimb, Die Linke consideră propunerea social-democraților drept o serie de „promisiuni găunoase”, în timp ce partidul de extremă dreapta AfD respinge categoric modificarea Constituției.
Disputa politică are loc pe fondul unor semnale tot mai vizibile ale efectelor încălzirii climatice în Germania: Rinul a coborât la niveluri record, culturile agricole și viticole sunt afectate, iar incendiile de vegetație pun presiune pe autorități. Pentru SPD, aceste evoluții justifică o intervenție mai puternică a statului federal; pentru conservatori, însă, problema este dacă soluția trebuie să treacă printr-o modificare a Legii fundamentale.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube