17.4 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăPoliticăGuvernul a abrogat joi hotărârea prin care se achiziționau corvete multifuncționale

Guvernul a abrogat joi hotărârea prin care se achiziționau corvete multifuncționale

Guvernul a abrogat, joi, hotărârea privind circumstanţele şi procedura aferente Programului de înzestrare „Corvetă multifuncţională”, potrivit agerpres.ro.

Conform unui comunicat transmis de Executiv, decizia a fost luată deoarece câştigătorul licitaţiei nu şi-a menţinut oferta şi nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Totodată, „nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câştigător” a operatorului economic de pe locul următor.

„De asemenea, decizia a fost luată ca urmare a contextului creat de schimbările apărute în evoluţia geopolitică a Mării Negre, coroborate cu extinderea gamei de ameninţări şi nevoia de redefinire a misiunilor, care a impus la reanalizarea posibilităţilor de înzestrare în acord cu actualele cerinţe ale mediului de securitate. Totodată, Forţele Navale au iniţiat şi întreprins demersurile pentru accedere şi participare la proiectele PESCO (noua formă de cooperare militară între statele membre), respectiv aderarea României la proiectul PESCO European Patrol Corvette. În baza cooperării facilitate de proiectele PESCO, proiectul corvetei europene va avea la bază conceptul de platformă comună cu capacităţi de acomodare de diferite sisteme de armament şi stocuri diverse”, precizează sursa citată.

În august 2023, Ministerul Apărării informa că procedura de achiziţie de corvete multifuncţionale, începută în urmă cu cinci ani, a fost anulată.

Decizia de anulare a procedurii specifice a fost luată „întrucât ofertantul declarat câştigător nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă şi nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câştigător a operatorului economic de pe locul următor”.

România renunță să cumpere corvete. Ar urma să participe la un program UE care se finalizează în anii 2030 – 2032

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern care va anula programul de achiziție pentru cele patru corvete multifuncționale, care urmau a intra în dotarea Forțelor Navale ale României.

Proiectul publicat de MApN la data de 2 noiembrie 2023 precizează că, la data de 16 iulie 2023, MApN a constatat că asocierea de firme care câștigase licitația pentru corvete “nu își menține oferta”. În acel moment, MApN precizează că s-a confruntat cu “lipsa fondurilor necesare pentru continuarea procedurii prin inițierea discuțiilor cu participanții clasați pe locul 2 sau 3”.

Drept urmare, MApN a luat decizia să participe la un program al UE intitulat “European Patrol Corvette”, care se derulează sub egida Agenției Europene de Apărare (EDA). Implementarea acestui program are “orizont de timp 2030 – 2032”, precizează proiectul de HG prin care MApN dorește să renunțe la cumpărarea de corvete.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă