27.3 C
București
joi, 25 iunie 2026
AcasăSportFotbalGuardiola surprinde din nou! Spaniolul nu mai exclude o prelungire la Manchester...

Guardiola surprinde din nou! Spaniolul nu mai exclude o prelungire la Manchester City

Antrenorul campioanei Angliei a schimbat discursul despre viitorul său și a admis că ar putea rămâne și după 2027.

Pep Guardiola (54 de ani), managerul lui Manchester City, a revenit asupra declarațiilor făcute recent cu privire la viitorul său pe banca „cetățenilor”. Spaniolul, care are contract până în vara lui 2027, anunțase în urmă cu câteva săptămâni că intenționează să ia o pauză după încheierea mandatului la campioana Angliei.

Acum, tehnicianul și-a nuanțat poziția, lăsând deschisă posibilitatea unei noi prelungiri. „Mai am doi ani de contract, poate îl voi prelungi cu încă doi. Întrebarea este când mă voi opri: dacă anul acesta, peste doi sau patru ani… Voi lua o pauză, dar, în acest moment, aș spune că mă simt bine”, a declarat Guardiola pentru platforma Men in Blazers.

Antrenorul spaniol a adăugat că legătura cu orașul Manchester ar putea fi decisivă în hotărârea pe care o va lua: „Acest oraș mă încântă. Când stai 10 ani într-un loc anume, înseamnă că te simți bine. Nu pot cere mai mult. Lumea fotbalului a fost prea generoasă cu mine”.

De la pauză sigură la posibilă continuitate

Declarațiile vin la scurt timp după ce Guardiola sublinia, într-un interviu pentru GQ Spain, că se va opri după etapa de la City: „Este decis, mai mult decât decis, chiar. Nu știu cât timp voi sta departe, un an, doi, trei, cinci sau zece, dar voi lua o pauză când voi pleca de la City, pentru a mă concentra asupra mea și asupra corpului meu”.

Managerul iberic, aflat deja în al zecelea sezon consecutiv la cârma echipei din Manchester, își lasă astfel deschis viitorul, într-un context în care succesul său pe banca lui City l-a transformat într-unul dintre cei mai influenți antrenori din istoria modernă a fotbalului.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Vaccinul COVID-19 2024–2025, asociat cu mai puține evenimente cardiovasculare severe la veterani americani

Un nou studiu realizat pe veterani din Statele Unite sugerează că vaccinul COVID-19 din sezonul 2024–2025 este asociat cu o reducere a riscului de...

Patru plecări dintr-un foc la FCSB! MM Stoica admite un regret important

FCSB a oficializat despărțirea de Baba Alhassan, David Kiki, Mamadou Thiam și Daniel Graovac înaintea noului sezon competițional.FCSB a anunțat oficial despărțirea de patru...

Top 5 aparate de aer condiționat cu cel mai bun raport preț-calitate

Când vine vorba de aparate de aer condiționat, piața e plină de opțiuni, de la modele de buget, care fac strict treaba de bază,...
Ultima oră
Pe aceeași temă