Un grup infracศional organizat implicat รฎn traficul de migranศi a fost destructurat รฎn urma unei acศiuni condusฤ de cฤtre Poliศia Romรขnฤ, cu sprijinul Europol, la care au mai luat parte ศi Direcศia Generalฤ de Combatere a Criminalitฤศii Organizate din Bulgaria ศi poliศia germanฤ.
Potrivit Europol, grupul fฤcea trafic de migranศi din Bulgaria รฎn Romรขnia, traversรขnd Dunฤrea ศi apoi mergรขnd spre Europa de Vest.
Pรขnฤ la 5000 de euro pentru a ajunge รฎn Germania
Activitฤศile de investigare au stabilit cฤ reศeaua infracศionalฤ, formatฤ รฎn principal din cetฤศeni din Bangladesh, Irak ศi Romรขnia, a fost constituitฤ la รฎnceputul anului 2023. Suspecศii recrutau migranศi din Orientul Mijlociu care doreau sฤ ajungฤ รฎn ศฤri din Europa de Vest, รฎn special รฎn Germania.
Reศeaua infracศionalฤ a fฤcut trafic de migranศi รฎn douฤ etape. รn prima fazฤ, suspecศii au preluat migranศi din Bulgaria ศi i-au transportat cu ambarcaศiuni peste fluviul Dunฤrea. Apoi, migranศii erau duศi รฎn grupuri de 20-30 de persoane prin intermediul transportului de marfฤ รฎn partea de vest a Romรขniei, รฎn principal รฎn zonele Timiศoara/Arad ศi Caraศ Severin. Contrabandiศtii foloseau, de asemenea, vehicule de teren, dar transportau รฎn principal grupuri de 13-17 migranศi รฎn vehicule cu 5 locuri. Acest mijloc de transport deosebit de periculos a dus la spitalizarea unor migranศi รฎn urma unui accident de circulaศie รฎn iulie 2023.
Odatฤ ajunศi รฎn vestul Romรขniei, urma sฤ aibฤ loc a doua etapฤ. Suspecศii ar fi plasat migranศii รฎn spaศii de cazare clandestine timp de cรขteva zile, รฎnainte de a-i transporta ascunศi รฎntre mฤrfuri รฎn camioane peste graniศa cu Ungaria cฤtre Europa de Vest, รฎn principal Germania. Migranศii plฤteau รฎntre 3 500 ศi 5 000 de euro de persoanฤ pentru a fi transportaศi ilegal de pe Dunฤre pรขnฤ la destinaศia finalฤ. Ancheta a identificat 20 de transporturi prin Romรขnia, care au implicat รฎn total aproximativ 500 de migranศi.
Acศiunea รฎn cifre:
- 33 de locaศii cercetate (18 Calafat, 11 Timiศoara, 4 Argeศ)
- 42 de arestฤri
Poliศiศtii au confiscate paศapoarte, arme, echipamente electronice, ศapte autoturisme ศi 32 000 euro, 75 000 lei ศi 7 500 lire.
Urmฤreศte Romรขnia Liberฤ pe ย X,ย Facebookย ศiย Google News!