7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieGreva profesorilor ar putea înceta luni. Premierul Ciucă își încheie mandatul printr-o...

Greva profesorilor ar putea înceta luni. Premierul Ciucă își încheie mandatul printr-o Ordonanță de Urgență

După negocierile care s-au purtat duminică, la Palatul Victoria, între premierul Ciucă și liderii sindicali din Educație, premierul Nicolae Ciucă și ministrul Ligia Deca au anunțat că greva profesorilor ar putea înceta luni, 12 iunie 2023, urmând ca marți, 13 iunie, să se țină cursuri normal.

Duminică, 11 iunie, la sediul Guvernului s-a purtat o nouă discuție cu liderii sindicali din Educație. Din partea Guvernului, la discuție au participat șeful Executivului, Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Ligia Deca, precum și ministrul Muncii, Marius Budăi. De asemenea, la întâlnire a participat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu – acesta pregătindu-se să preia postul de premier și fiind implicit cel care, ca premier, va pune în practică ultimele decizii ale premierului Ciucă. În urma discuțiilor din 11 iunie cu liderii celor două Federații sindicale din Educație, premierul Ciucă a precizat că „astăzi” (duminică, 11 iunie) va fi pus „în transparență”, adică va fi publicat pe internet, proiectul unei noi Ordonanțe de Urgență. Acest lucru a fost realizat. Documentul postat la 11 iunie pe site-ul Ministerului Educației poartă titlul „Proiect de Ordonanță de Urgență pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat”. Potrivit premierului Ciucă, una dintre prevederile din proiect este aceea că, de la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie. Această majorare salarială este principala revendicare formulată de protestatarii din Educație. În urma includerii acestei măsuri în proiectul de OUG, liderii sindicali din Educație urmează ca, până luni la ora 10 dimineața, să dea un răspuns privitor la continuarea sau la încetarea grevei. Greva din Educație durează de trei săptămâni. După discuțiile care s-au purtat duminică, 11 iunie, atât premierul cât și ministrul Educației s-au declarat optimiști, în sensul că speră că greva va înceta. Încetarea grevei, care ar fi anunțată luni, 12 iunie, ar însemna că ziua de 12 iunie este ultima zi de grevă și că în ziua de 13 iunie se țin cursuri.

„Efortul bugetar” pentru această „creștere suplimentară” salarială ar fi de 700 de milioane de lei, peste cele 2,2 miliarde care erau deja necesare pentru aplicarea Ordonanței de Urgență 53 / 2023, a precizat ministrul Ligia Deca. OUG 53, deja publicată în Monitorul Oficial, fusese abrobată la 1 iunie 2023. OUG 53 prevedea o creștere medie de 20 la sută a salariilor din Educație. Acum, prin OUG care ar putea fi aprobată la 12 iunie 2023, această creștere medie ar fi de 25 la sută. Conform proiectului de OUG care a fost publicat, duminică, pe site-ul Ministerului Educației, viitoarea OUG ar urma să anuleze OUG 53. Trebuie precizat însă că, potrivit proiectului de OUG, creșterea salariului minim al profesorilor până la nivelul salariului mediu pe economie va trebui confirmată prin viitoarea Lege a salarizării și se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Tot potrivit acestui proiect de OUG, la 1 ianuarie 2024 ar intra în vigoare doar prima tranșă, de 50 la sută, din majorarea salarială promisă.

Doar după ce liderii sindicali ar anunța, luni la ora 10, că greva din Educație ia sfârșit, Executivul va aproba OUG care mărește salariile cu 25 la sută. Dacă însă liderii sindicali nu anunță încetarea grevei, acest proiect de OUG nu va mai fi aprobat, la 12 iunie, de către Executiv. Ministrul Ligia Deca a precizat foarte clar această condiție. În plus, pe timpul grevei, salariații care nu lucrează nu-și primesc salariile. „Inclusiv liderii sindicali, în primele zile de grevă, au afirmat că oamenii şi-au asumat consecinţele legale ale protestului, şi anume faptul că zilele în care nu se lucrează nu se primeşte salariul. Este logic, se poate plăti numai activitatea efectuată”, a subliniat Ligia Deca. „Nu există niciun fel de altă sancțiune, n-am făcut niciodată presiuni asupra cadrelor didactice care protestează și am rugat să nu existe niciun fel de presiuni nici asupra cadrelor didactice care au ales să continue procesul educațional”, a susținut ministrul Educației.

După ce greva din Educație ia sfârșit, Nicolae Ciucă va demisiona din funcția de premier. Ordonanța de Urgență care s-ar aproba la 12 iunie 2023 ar putea fi ultima semnată de premierul Ciucă. Potrivit „rotativei” pe care au convenit-o liderii Coaliției de guvernare, postul de premier va fi preluat de Marcel Ciolacu. Schimbarea premierului va implica și schimbarea întregului Guvern.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după discuțiile purtate în 11 iunie la Palatul Victoria, că sindicaliștii vor să vadă proiectul viitoarei Ordonanțe de Urgență și că, abia după ce vor vedea proiectul, vor decide dacă vor continua greva sau dacă, dimpotrivă, se întorc la cursuri.

„Am primit oferta Guvernului, ne-am consultat colegii, ei vor să vadă proiectul actului normativ. De la premier am înțeles că astăzi va fi pus în dezbatere publică, colegii îl vor putea vedea și ne vom pronunța mâine (luni – n.n.) la ora 10″

Marius Nistor,

Președintele FSE „Spiru Haret”

Ministrul Ligia Deca a anunțat, după ședința de Guvern din 11 iunie, că Executivul pune în transparență decizională proiectul de OUG care va acorda noi majorări salariale pentru salații din Educație. Această OUG va fi aprobată de Executiv în ședința de luni, 12 iunie, dar numai dacă liderii sindicali anunță, mai înainte, încetarea grevei.

„Ei au spus că au nevoie ca oamenii din teritoriu să vadă proiectele de acte normative, după ce astăzi vor fi în transparență, și că ne vor da un răspuns mâine dimineață, încât să știm dacă mâine în ședința de Guvern adoptăm actul normativ sau nu”

Ligia Deca,

Ministrul Educației

„Ceea ce noi am discutat astăzi cu liderii federațiilor sindicale este îmbucurător. Ei spun că sunt semnale pozitive”, le-a explicat jurnaliștilor ministrul Ligia Deca.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...

Seifuri de hotel: Cât de sigure sunt pentru oaspeți?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Bugetul 2025: 235 de proiecte majore, cu o valoare totală de 330 miliarde lei

Guvernul lucrează la redactarea bugetului de stat pentru anul 2025, cu accent semnificativ pe investițiile publice Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că bugetul de anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă