19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieGreva generală din Educație continuă. Joi va fi miting de protest în...

Greva generală din Educație continuă. Joi va fi miting de protest în București

Greva generală din Învăţământ continuă, a anunţat marţi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria.

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I- am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat Hăncescu.

Acesta a precizat că este posibilă organizarea unui miting de protest, joi, 25 mai.

Hăncescu a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

„Mâine va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a precizat Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsura să ia decizia încetării ei fiind „doar colegii noştri”.

„Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor.

Întrebat dacă sindicaliştii vor accepta o ofertă de compromis în privinţa majorării salariilor, liderul Spiru Haret a răspuns: „În acest moment nu putem face compromisuri ţinând cont de aşteptările colegilor noştri. Repet, colegii noştri sunt cei în măsură să decidă care este cea mai acceptabilă variantă sau ofertă din partea Guvernului”.

În ceea ce priveşte închiderea mediilor elevilor, Nistor a subliniat că sindicaliştii îşi doresc să încheie cât mai repede acest protest. „Eu nu m-aş gândi atât de departe. În momentul de faţă este o acţiune de protest. Ne dorim să se încheie cât mai repede cu putinţă şi aşteptăm cu nerăbdare ca Executivul să vină clar cu soluţiile necesare pentru stoparea conflictului”, a transmis preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă