18.8 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăSportFotbalGeorge Pușcaș, din nou decisiv pentru Bodrum FK! Atacantul român a adus...

George Pușcaș, din nou decisiv pentru Bodrum FK! Atacantul român a adus victoria cu Hatayspor

Internaționalul român a înscris golul care a asigurat cele trei puncte echipei sale, menținând Bodrum FK în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bodrum FK a obținut o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 contra celor de la Hatayspor, în etapa cu numărul 25 din Super Lig. Singurul gol al partidei a fost reușit de George Pușcaș, în minutul 41, după o pasă decisivă primită de la Antalyali. Aceasta este a doua etapă consecutivă în care atacantul român își trece numele pe lista marcatorilor și aduce trei puncte echipei sale.

Pușcaș, al doilea gol decisiv consecutiv

George Pușcaș a fost titular și a rămas pe teren până în minutul 85, când a fost înlocuit cu Bayrakdar. Golul său a fost sărbătorit în tribune pe melodia „Made in Romania”, semn că evoluțiile sale sunt apreciate de suporterii echipei.

Atacantul român a demonstrat că traversează o formă bună, reușind să înscrie și în runda precedentă, în victoria obținută de Bodrum FK pe terenul celor de la Basaksehir.

În partida cu Hatayspor, alături de Pușcaș, la gazde a fost titular și fostul fundaș al CFR Cluj, Arlind Ajeti, în timp ce la echipa adversă a evoluat fostul atacant al Rapidului, Funsho Bamgboye.

În urma acestui rezultat, Bodrum FK ocupă locul 16, aflat pe poziție retrogradabilă, cu 23 de puncte, la egalitate cu Sivasspor, echipa care se află pe primul loc deasupra liniei roșii.

Lupta pentru salvarea de la retrogradare continuă

Formația lui Pușcaș a reușit să obțină 7 puncte în ultimele trei etape, iar rezultatele recente i-au menținut speranțele pentru evitarea retrogradării.

În acest moment, Adana Demirspor și Hatayspor par condamnate la retrogradare, iar lupta pentru evitarea ultimei poziții care duce în liga secundă este una extrem de strânsă.

Pentru George Pușcaș, acesta a fost al șaptelea gol în campionat în 23 de apariții pentru Bodrum FK. Pe lângă reușitele din Super Lig, atacantul mai are o pasă decisivă, dar și trei goluri și trei assist-uri în Cupa Turciei.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Diana Buzoianu: Nu voi vota „USL 3.0”. USR își menține decizia de a nu intra într-un guvern cu PSD

Ministrul interimar al Apelor, Pădurilor și Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că nu va vota „USL 3.0”, în timp ce Biroul Național al USR...

Elveţia respinge virajul anti-imigraţie şi alege deschiderea spre Europa

Deşi nu este membră a Uniunii Europene, Elveţia are numeroase acorduri economice şi de liberă circulaţie cu BruxellesCetăţenii elveţieni au respins iniţiativa susţinută de...

Construcțiile ridicate pe terenuri agricole fără avize, ar putea fi legalizate cu o taxă de cinci ori mai mare

Potrivit proiectului, regula s-ar aplica și construcțiilor existente pe terenuri introduse în intravilan, înainte de 2026Construcțiile realizate pe terenuri agricole sau pe suprafețe trecute...
Ultima oră
Pe aceeași temă