18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăPoliticăGeoană, mesaj de Ziua Națională

Geoană, mesaj de Ziua Națională

După ce Moldova şi Ţara Românească au devenit o singură ţară, sentimentul unităţii a crescut şi toate teritoriile locuite de români au început să vibreze, întrezărind posibilitatea realizării întregului vis, a afirmat secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care subliniază că toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să-i dăm şansa unui nou început.

“Conştiinţa românilor de pretutindeni s-a încărcat cu realitatea acestui vis românesc total, iar, ceea ce până atunci nu exista nici măcar ca posibilitate, a devenit o datorie a tuturor. Şi astfel, Unirea cea Mare de la 1918 a devenit un proiect politic clar, gândit şi pregătit cu răbdare, în aşteptarea momentului favorabil, care a venit la timp, ca o vreme a culesului, pentru rodul crescut din sămânţa plantată de bonjuriştii de la 1848”, a arătat Mircea Geoană într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Oficialul NATO a amintit că Revoluţia de la 1848, Primul Război al Crimeii, Primul Război Mondial, invadarea Cehoslovaciei, căderea Zidului Berlinului, 11 septembrie 2001 – fiecare dintre aceste momente a deschis pentru România ferestre de oportunitate pe care politicienii de atunci le-au putut exploata aşa cum s-au priceput ei mai bine.

Mica Unire, Marea Unire, jocul dintre cele două Blocuri, comunist şi capitalist, din anii 1970, Consensul de la Snagov, care a condus la aderarea noastră la NATO şi la UE, au fost bornele aceluiaşi instinct al oportunităţii, de care au dat dovadă elitele româneşti de fiecare dată când contextul internaţional a permis avansarea Proiectului Naţional, a adăugat Geoană.

“Însă, niciodată de-a lungul existenţei României moderne nu am avut ca astăzi, mai mult decât o alianţă militară, o apartenenţă la structuri de integrare atât de intime cu Occidentul. Dacă, până la intrarea în NATO şi în UE, România – în diversele sale întrupări statale cu geometrie variabilă, în funcţie de raportul de forţe între Marile Puteri – era mai degrabă o bucată importantă de geografie strategică, astăzi Occidentul instituţional este aici. Puterea noastră interioară, a românilor din ţară sau din diaspora, este dată de măsura în care vom avea capacitatea ca, după peste 30 de ani de când ne-am câştigat libertatea şi la aproape 20 de ani de când am intrat în lumea euroatlantică, să reîmbrăţişăm Ideea Naţională şi să vedem cu luciditate ce ne împiedică să ne atingem întreg potenţialul. Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să-i dăm şansa unui nou început”, a transmis Mircea Geoană. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

MAE dublează secțiile de votare din străinătate față de 2019

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a declarat că în cadrul alegerilor europarlamentare din 9 iunie, MAE va coordona organizarea a peste 900 de secții...

Ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, a sabotat România

În această perioadă se desfășoară la Meknes cea de a XVI-a ediție a Salonului Internațional al Agriculturii din Maroc, (SIAM) 2024, cel mai...

Goluri românești în Turcia! Sorescu și Drăguș au marcat pentru Gaziantep

Internaţionalii români Deian Sorescu şi Denis Drăguş au marcat câte un gol în partida pe care Gaziantep FK a pierdut-o cu scorul de 2-4...
Ultima oră
Pe aceeași temă