Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă, începând negocierile pentru aderarea României la OCDE.
Cormann a precizat că România respectă deja o serie completă de standarde potrivite OCDE. Pe lângă domeniile la care se face referire în Studiul economic privind România, depinde foarte mult de modul în care se desfăşoară aceste procese în domeniile identificate, a mai spus oficialul.
Nicolae Ciucă și Mathias Cormann negociază integrarea României în OCDE
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că deschiderea negocierilor de aderare la OCDE este un succes în sine. De asemenea, este cel mai notabil rezultat al României după aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.
„Prin aderarea la OCDE, România se angajează să îndeplinească toate criteriile care decurg din statutul de membru al acestui club select şi o vom face pentru că aceste criterii sunt, pe de o parte, în fibra naţiunii noastre, iar, pe de altă parte, ţin de potenţialul strategic şi avantajele competitive pe care ţara noastră le are.”, a declarat Nicolae Ciucă.
Ciucă a amintit că Produsul Intern Brut al României a depăşit 220 de miliarde de euro, faţă de aproximativ 98 de miliarde de euro în anul 2005. Premierul a mai spus și că țara noastră are avantajul principiului diversităţii geografice şi „şi-a probat vocaţia de actor care sprijină reformele democratice anticorupţie şi economice în regiunea noastră”.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!