26.7 C
București
vineri, 5 iunie 2026
AcasăPoliticăGabriela Firea spune că e un „candidat valabil” pentru a fi primar...

Gabriela Firea spune că e un „candidat valabil” pentru a fi primar general al Capitalei

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat marţi că este „un candidat valabil” pentru fotoliul de primar general al Capitalei, potrivit agerpres.ro.

„Sunt un candidat valabil pentru Bucureşti, prin forţa mea de muncă, prin energia mea, (…) cunosc foarte bine problemele administrative, cunosc, de asemenea, Capitala şi înseamnă că nici în aceste sondaje despre care se tot vorbeşte în ceea ce ele mă privesc nu stau rău. Sunt un om corect, provin din mass-media, (…) deciziile politice nu se iau pe sofisme, se iau pe argumente cât se poate de palpabile. Acest echivoc care planează în primul rând nu cred că îi ajută pe cetăţeni, dar eu sper că va trece această perioadă şi bucureştenii vor şti care este candidatul de-adevăratelea din partea Partidului Social Democrat”, a spus Gabriela Firea, la Realitatea Plus.

Ea a menţionat că este susţinută de organizaţia PSD Bucureşti pentru a candida la Primăria Capitalei.

„În primul rând, trebuie să fii susţinut de propria organizaţie şi să mergi cu acea susţinere la conducerea naţională (…) dacă e nevoie să avem o nouă discuţie în partid, sunt foarte deschisă şi să se facă alte sondaje, alte măsurători corecte (…) şi să se analizeze capacitatea de muncă a fiecăruia, ce am făcut până acum în viaţă şi în administraţie şi în politică, loialitatea şi faţă de cetăţeni şi faţă de partid şi să se tragă linie şi să se decidă candidatul”, a afirmat Firea.

Aceasta a precizat că, dacă PSD nu o va susţine în cursa pentru Primăria Capitalei, nu va candida ca independent şi a menţionat că este „un om de echipă”.

Gabriela Firea a afirmat că ar susţine candidatura premierului Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Eugen Tomac începe negocierile pentru formarea Guvernului. Cum se poziționează partidele parlamentare

Partidele parlamentare și-au prezentat pozițiile după desemnarea lui Eugen Tomac în funcția de prim-ministru.Liderul PMP are la dispoziție zece zile pentru a construi o...

Despărțire rapidă după retrogradare! Dorinel Munteanu și-a găsit deja o nouă echipă

Dorinel Munteanu este foarte aproape de o nouă provocare în carieră după despărțirea de Hermannstadt, formație cu care a retrogradat la finalul sezonului trecut.Tehnicianul...

OMS și Africa CDC lansează un plan de 518 milioane de dolari pentru combaterea focarului de Ebola

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și agenția de sănătate publică a Uniunii Africane au lansat vineri un plan comun în valoare de 518 milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă