33.3 C
București
miercuri, 1 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăFrații Pavăl obțin cel mai mare credit acordat vreodată în România pentru...

Frații Pavăl obțin cel mai mare credit acordat vreodată în România pentru preluarea Carrefour

Banca Transilvania a anunțat acordarea celei mai mari finanțări din istoria instituției și din piața creditelor bilaterale din România.

Împrumutul sprijină achiziția operațiunilor Carrefour România de către Pavăl Holding, compania controlată de frații Pavăl, fondatorii Dedeman.

Deși valoarea exactă a creditului nu a fost făcută publică, banca precizează că finanțările corporate de acest tip pot ajunge la câteva sute de milioane de euro.

Potrivit informațiilor disponibile, Pavăl Holding a preferat ca suma împrumutată să rămână confidențială.

Instituția financiară apreciază că tranzacția contribuie la consolidarea capitalului românesc într-un sector strategic al economiei și marchează extinderea Pavăl Holding în domeniul retailului alimentar.

Mesaje din partea partenerilor implicați

Directorul general al Băncii Transilvania, Ömer Tetik, consideră că proiectul reprezintă un reper pentru instituția financiară.

„Este un moment de referință inclusiv pentru Banca Transilvania, care confirmă capacitatea noastră de a susține campioni locali și proiecte de anvergură. Suntem pregătiți să sprijinim proiecte cu impact direct asupra a milioane de clienți și a întregului mediu de afaceri. Mulțumim clientului nostru Pavăl Holding pentru încredere și pentru parteneriatul pe care l-am construit în timp, împreună.”

La rândul său, Cosmin Călin, director general adjunct Large Corporate al Băncii Transilvania, a transmis:

„Felicităm Pavăl Holding pentru această achiziție, una dintre cele mai importante tranzacții atât din piața de M&A din România, cât și din retailul românesc. Mulțumim echipei Pavăl Holding pentru colaborarea deosebită în tot acest proces complex și ambițios.”

Vicepreședintele Pavăl Holding, Karina Pavăl, a subliniat importanța colaborării cu banca.

„Le mulțumim partenerilor de la Banca Transilvania pentru seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă pe tot parcursul acestui proces. Credem că lucrurile importante și valoroase se construiesc în timp, prin încredere și parteneriate solide, iar această colaborare este un bun exemplu în acest sens.”

Carrefour România intră în portofoliul Pavăl Holding

Tranzacția, evaluată la 823 de milioane de euro, include Carrefour România S.A., Supeco Investment S.R.L., Bringo Magazin S.R.L. și Columbus Active S.R.L.

Carrefour a deschis primul hypermarket din România în urmă cu peste două decenii. Anul trecut, principala companie a grupului francez de pe piața locală a raportat prima pierdere din istoria sa, de 64,3 milioane de lei, în condițiile unei cifre de afaceri de 14,1 miliarde de lei.

La nivel de grup, afacerile au depășit 15 miliarde de lei, ceea ce plasează compania pe locul al patrulea în comerțul alimentar din România.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Tragedie în fotbalul românesc! Fostul internațional Radu Mărginean a murit la doar 43 de ani

UTA Arad a anunțat decesul fostului mijlocaș defensiv Radu Mărginean, care și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut la baza sportivă pe care...

Eurobarometru: Românii privesc cu optimism viitorul, dar sunt printre cei mai nemulțumiți de nivelul de trai

Cel mai recent sondaj Eurobarometru al Parlamentului European arată că românii se numără printre cei mai optimiști cetățeni ai Uniunii Europene în privința viitorului,...

Bucureștiul vrea stații STB mai „răcoroase”: folii anti-UV, umbrire și vegetație pentru protecție la caniculă

Autoritățile estimează că în Capitală există aproximativ 2.000 de stații, dintre care o parte semnificativă ar putea necesita intervenții pentru reducerea disconfortului termicConsiliul General...
Ultima oră
Pe aceeași temă