1.3 C
București
joi, 22 ianuarie 2026
AcasăInternaționalFranța mai dă o lovitură 'flotei din umbră' a Rusiei. Ce navă...

Franța mai dă o lovitură ‘flotei din umbră’ a Rusiei. Ce navă a fost reținută

Marina militară franceză a interceptat joi dimineață în Marea Mediterană un petrolier suspectat că ar aparține ‘flotei din umbră’ prin care Rusia exportă petrol ocolind sancțiunile care i-au fost impuse de țările occidentale, a anunțat președintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP.

Acest petrolier, aflat ‘sub sancțiuni internaționale și suspectat că arborează un pavilion fals’, a fost interceptat ‘cu asistența mai multor aliați’, a afirmat Macron într-un mesaj pe rețeaua socială X, adăugând că ‘nava a fost redirecționată’ către un port al Franței și că ‘a fost deschisă o anchetă judiciară’.

Președintele francez susține că operațiunea a fost efectuată ‘în strictă conformitate cu Convenția ONU privind dreptul mării’. Conform lui Macron, aceasta demonstrează că Franța este ‘hotărâtă să impună respectarea dreptului internațional și să asigure eficacitatea sancțiunilor’ împotriva ‘flotei din umbră’ a Rusiei, ale cărei ‘activități contribuie la finanțarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei’.

Interceptarea a avut loc între Spania și Africa de Nord

Un responsabil al marinei franceze a oferit detalii suplimentare într-un comunicat despre această operațiune, precizând că ea a fost desfășurată în cooperare cu aliați ai Franței, inclusiv Regatul Unit. Operațiunea a avut loc în marea liberă, între Spania și Africa de Nord, petrolierul a acostat anterior în portul rus Murmansk și numele navei este ‘Grinch’, sau ‘Carl’ conform listei întocmite de UE și SUA.

Operațiunea a avut ca scop verificarea naționalității navei, adaugă același responsabil francez, iar examinarea documentelor a confirmat suspiciunile cu privire la validitatea pavilionului arborat, prin urmare a fost înaintat un raport procurorului public din Marsilia.

Potrivit website-ului marinetraffic, care monitorizează traficul maritim, în momentul sechestrării de către marina militară franceză petrolierul naviga între Almeria (Spania) și Oran (Algeria), arborând pavilionul Insulelor Comore.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Concordia avertizează după Davos: economia și securitatea merg mână în mână, iar România nu mai are timp de pierdut

Confederația Patronală Concordia trage un semnal de alarmă după Forumul Economic Mondial de la Davos 2026, subliniind că economia, securitatea și geopolitica au devenit...

Mihai Popa revine la CFR Cluj: „Echipa noastră are un nou portar”

CFR 1907 Cluj îl readuce în Gruia pe portarului Mihai Popa, după ce clubul român și FC Torino au ajuns la un acord pentru...

Elias Charalambous, înainte de Dinamo Zagreb – FCSB: „Am arătat că putem învinge orice adversar”

Antrenorul campioanei României a vorbit despre zvonurile privind ajutorul lui Kopic, dar și despre situația lui Ngezana și Chiricheș.Elias Charalambous, tehnicianul campioanei României, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă