15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăCoronavirusFlurona, simptome. Ce trebuie să știm despre infecția cu Covid și gripă...

Flurona, simptome. Ce trebuie să știm despre infecția cu Covid și gripă sezonieră

Flurona simptome. Flurona este o infecție atât cu Covid-19 cât și cu gripa comună sezonieră. Primul caz înregistrat a fost cel al unei femei gravide în opt luni, care a și născut între timp, din Israel. Alte două cazuri s-au înregistrat marți în Ungaria. Experții au explicat pentru Daily Post tot ce se cunoaște până acum despre infecția hibridă care amenință să se răspândească în întreaga lume. 

Nu este o surpriză faptul că auzim despre persoane infectate cu Covid, dar și cu gripă sezonieră. Este vorba, până la urmă, despre viruși diferiți, pe care îi poate contacta oricine, atât persoanele vaccinate, cât și cele nevaccinate. Diferența dintre cele două categorii constă în faptul că cei imunizați duc boala pe picioare, suferind de forme foarte ușoare, în timp ce restul – cei care nu au făcut vaccinul – pot ajunge la terapie intensivă sau chiar își pot pierde viața. 

Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Capitală a declarat la Digi 24 că există posibilitatea să apară infecții concomitente. „Având în vedere că ne aflăm în sezon de gripă sezonieră există posibilitatea să apară și astfel de cazuri concomitent cu Covid.

Nu ar fi ceva ieșit din comun să apară infecții concomitente, asta înseamnă o gazdă cu imunitatea deficitară. Pot apărea oricare dintre complicațiile acestor boli”, a spus medicul. 

O femeie gravidă s-a prezentat săptămâna trecută la Spitalul Beilinson din Petach Tikva, Israel. În urma analizelor efectuate, medicii au constatat că aceasta, care nu era vaccinată, era infectată atât cu Covid, cât și cu gripa sezonieră. Uluiți de descoperire, dar și de faptul că gravida nu prezenta simptome de boală, medicii au refăcut analizele. Rezultatul pozitiv a fost confirmat. 

În prezent, specialiștii din  domeniul sănătății studiază Flurona pentru a descoperi dacă aceasta ar putea duce la forme severe de boală și dacă ar reprezenta un pericol real. Medicii au recunoscut că, odată ce a apărut primul caz, e doar o chestiune de timp până când vom auzi și despre altele. Și au avut dreptate căci încă două cazuri de Flurona au apărut și au fost confirmate în Ungaria. 

Flurona, simptome. La ce să fii atent

Deoarece au fost detectate extrem de puține cazuri, experții nu au suficiente informații cu privire la simptomatologia resimțită de pacienții infectați cu virusul hibrid. Însă, cei care au tratat-o pe femeia din israel au declarat că simptomele sale au fost ușoare, în ciuda stării ei: și gravidă, și nevaccinată. Singurul lucru pe care l-au observat a fost o ușoară dificultate de a respira. 

Atât Covid-19 cât și gripa sezonieră se încadrează în aceeași categorie de boală. Ambele afecțiuni sunt virale și pot provoca dificultăți de respirație din cauza faptului că  atacă tractul respirator superior.

Cum îți dai seama că ai doar o gripă comună?

Semnele și simptomele gripei sezoniere apar adesea foarte repede și pot include temperatură ridicată, care crește brusc și poate trece de 38 de grade, dureri musculare, senzația de oboseală și epuizare fizică, tuse uscată, dureri în gât dureri de cap, senzație de oboseală sau epuizare, pierderea poftei de mâncare, diaree sau dureri abdominale, stare generală de rău. 

Simptome Covid-19

Persoanele care se infectează coronavirus au simptome diferitefață de cele infectate cu virusul gripei sezoniere: pierderea gustului și pierderea mirosului, tuse seacă, dureri musculare, stare general de rău, gât iritat, dureri de spate, strănut. Acestea sunt cele mai comune. 

Flurona, simptome la care să fii atent

Cele mai importante simptome și care ar putea apărea în cazul persoanelor infectate cu varianta combinată Flurona sunt febră, tuse și dificultăți de respirație, oboseală, durere în gât, dureri musculare, dureri de cap, diaree și stări de vomă. 

Citiți România Liberă și pe Google News

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă