Liga Profesionistă de Fotbal a refuzat solicitarea FCSB de a inversa locul de disputare al meciului cu FC Botoșani, deși cluburile și deținătorul drepturilor TV își dăduseră acordul.
FCSB nu va putea disputa în deplasare partida cu FC Botoșani din etapa a cincea a SuperLigii, după ce Liga Profesionistă de Fotbal a respins solicitarea clubului bucureștean.
Roș-albaștrii au cerut ca meciul programat inițial la București să fie mutat la Botoșani, urmând ca returul din campionat să se joace în Capitală.
Decizia a fost luată după ce oficialii clubului au considerat că gazonul stadionului Arcul de Triumf are nevoie de o perioadă de refacere, în condițiile în care arena este folosită și de Dinamo pentru meciurile de pe teren propriu.
FC Botoșani și deținătorii drepturilor TV și-au exprimat acordul pentru modificarea programării, însă LPF a decis că nu sunt îndeplinite condițiile regulamentare pentru aprobarea solicitării.
LPF a explicat motivele pentru care a respins solicitarea FCSB
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, a explicat că situația gazonului nu reprezintă un motiv suficient pentru schimbarea locului de disputare al partidei.
„La acest moment, spre deosebire de atunci, nu a fost o situație insurmontabilă. Starea gazonului nu poate fi considerată o situație excepțională, care să permită LPF să schimbe programarea jocului. În plus, a accepta un astfel de lucru, dincolo de limitele juridice trasate de regulament, ar însemna să ne vulnerabilizăm instituțional”, a declarat Justin Ștefan.
FCSB a ajuns pe Arcul de Triumf după ce a renunțat temporar la stadionul Steaua, unde conducerea clubului s-a plâns de starea gazonului în urma dublei cu FK Auda din preliminariile Conference League.
În aceste condiții, partida cu FC Botoșani rămâne programată conform calendarului stabilit de LPF.
În etapa precedentă, FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi, scor 0-0, rezultat care a coborât echipa la un punct în spatele liderului FC Argeș.
La finalul confruntării, antrenorul Marius Baciu a analizat prestația formației sale și a evidențiat aspectele pozitive din punct de vedere defensiv.
„Un joc complicat. Știam de la bun început că e o echipă care a arătat bine și în primele două etape, o echipă care se cunoaște foarte bine. Și noi am avut momentele noastre. Dacă Cisotti marca în prima repriză, altfel se desfășura jocul. Am avut și câteva greșeli prin care am dat curaj adversarului. Până la urmă, e un punct câștigat. Nu pot să nu fiu bucuros… nu am primit gol, în primul rând. Avem doar două goluri primite în acest campionat. Avem jucători care au nevoie de acomodare, jucători care să înțeleagă ce înseamnă fotbalul românesc, presiunea Stelei. Dar avem speranțe și credem că jucătorii vor intra pe un drum bun”, a spus Baciu.
Ulterior, tehnicianul a precizat că nu este mulțumit de rezultatul de egalitate, ci doar de faptul că echipa sa a reușit să încheie partida fără gol primit.
„Nu, am zis că sunt bucuros că n-am primit gol. Cum să fiu bucuros că am făcut egal? Mă bucur doar că nu am primit gol. Dacă marcam, altfel se putea desfășura partida. Sunt foarte supărat că nu am reușit să marcăm la ce am avut. Problema noastră sunt jucătorii noi. Niciunul dintre ei nu a făcut cantonamentul cu noi. Ei au nevoie să joace și au nevoie și de pregătire fizică. Ei cresc pe zi ce trece, dar atunci când ies dintr-un tipar se vede că e o lipsă de omogenitate, care te face să ai probleme. Eu cred că ne putem bate la play-off fără probleme. După aceea, se poate întâmpla orice”, a concluzionat antrenorul FCSB.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!