FBI a atribuit Coreei de Nord furtul unei sume record de 1,5 miliarde de dolari în active digitale, atac cibernetic dezvăluit săptămâna trecută.
„Coreea de Nord este responsabilă pentru furtul a aproximativ 1,5 miliarde de dolari în active digitale de la bursa de criptomonede Bybit”, a anunțat agenția americană într-un comunicat oficial, citat de AFP.
Cofondatorul și CEO-ul Bybit, Ben Zhou, a confirmat vineri pe X că hackerii au sustras „aproximativ 400.000 de ethereum” în timpul operațiunii. Ethereum este a doua cea mai mare criptomonedă din lume ca valoare de piață, fiind utilizată pe blockchain pentru tranzacții descentralizate.
Grupul Lazarus, din nou în centrul unui atac cibernetic major
FBI a identificat gruparea cibernetică nord-coreeană Lazarus, cunoscută și sub numele de TraderTraitor, ca fiind responsabilă pentru acest atac. Potrivit anchetatorilor, hackerii „au convertit rapid o parte din activele furate în bitcoin și alte active digitale împrăștiate pe mii de adrese de pe numeroase blockchains”.
În prezent, autoritățile americane estimează că aceste fonduri vor fi spălate și transformate în numerar.
Grupul Lazarus este cunoscut pentru atacuri cibernetice de amploare, fiind implicat în numeroase infracțiuni financiare și de spionaj.
Legătura Coreei de Nord cu atacurile cibernetice globale
Grupul Lazarus a devenit faimos în urmă cu aproape un deceniu, după ce a fost acuzat că a atacat sistemele Sony Pictures Entertainment în 2014. Atacul a fost considerat o răzbunare pentru lansarea filmului „The Interview”, o satiră la adresa liderului nord-coreean Kim Jong Un.
Programul de război cibernetic al Coreei de Nord datează de la mijlocul anilor ’90 și este gestionat de „Biroul 121”, o unitate specializată în atacuri informatice.
Un raport al armatei SUA din 2020 arată că această unitate include aproximativ 6.000 de hackeri care operează nu doar din Coreea de Nord, ci și din alte țări precum China, India, Belarus, Malaysia și Rusia.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.