14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăEconomieFaliment cu iz penal la Pandurii Lignitul Târgu Jiu

Faliment cu iz penal la Pandurii Lignitul Târgu Jiu

Șase dosare penale au fost deschise, ȋn ultimii ani, de către instituții precum parchetul local Târgu Jiu, DIICOT, DNA, parchetul de pe lângă ICCJ, cu privire la activitățile infracționale de la Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Ultimul și cel mai grav este dosarul penal nr. 44DP/2020 privind infracțiuni de grup infracțional organizat la nivel de membri asociați ai clubului, bancrută frauduloasă, delapidare, fals și uz de fals. Prejudiciul adus statului român este estimat la peste șase milioane de euro, dar ancheta bate pasul pe loc și vinovații ȋncă nu au plătit niciun leu.

„Statul român, prin pasivitatea organelor de justiție, se poate considera complice la grupul infracțional organizat care a delapidat și delapidează, ȋn continuare, banii publici obtinuți de la clubul sportiv, de la actualii și foștii membri asociați. Aceștia, culmea, reprezintă chiar statul – Societatea Complex Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu Jiu. Deci, din taxele și impozitele comunității locale sunt finanțați infractori cercetați penal, iar cei care ar trebui să ȋi tragă la răspundere nu o fac, blocând dosarele și tergiversând aplicarea legii”, susține Valeriu Marius Peptenatu, fost președinte al galeriei oficiale a clubului.

Ȋncă de la ȋnființare, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu a pornit cu ȋncălcarea legii. Potrivit OG 26/2000, pct. 4 și pct. 6, „(2) Actul constitutiv cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute: a) datele de identificare ale membrilor asociați: numele, prenumele, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate pentru persoanele fizice, denumirea și codul de identificare fiscală ale persoanei juridice asociate și, după caz, domiciliul sau reședința ori adresa sediului social”.

Ȋn rândul membrilor fondatori ai clubului, pe lângă Complexul Energetic Oltenia, CJ Gorj, Artego SA și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, apare și Consiliul Local Târgu Jiu. Acesta este organ deliberativ, nu este nici persoană fizică, nici juridică, neavând CUI sau CNP și nici cont bancar. Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Jiu (UAT Tg Jiu) are calitate procesuală, cont bancar ṣi personalitate juridică, dar nu este membru asociat, așa cum ar fi trebuit.

Până ȋn 2014, clubul a fost condus de Marin Condescu, reprezentant al USMO. Ȋn această perioadă, Pandurii Târgu Jiu a acumulat datorii uriașe, de 1.780.688 lei, după cum consemnează raportul ANAF nr. 1859/23.07.2014 (106781 /23.04.2014). Acesta ȋl indică drept vinovat de prejudicii pe Marin Condescu, ȋn calitate de președinte al clubului. Parte din datoria sus menționată, ȋn loc să fie platită de către Marin Condescu, a fost achitată, până la intrarea ȋn insolvență, de către CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, grație administratorului special Marin Golea.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj l-a trimis pe Condescu ȋn judecată, ȋn 2013, unde a fost condamnat la trei ani de ȋnchisoare cu suspendare, pentru fals și uz de fals. Din dosarul inițial au fost disjunse toate actele ce dovedeau alte furturi, falsuri, delapidare și spălare de bani ale lui Marin Condescu, ȋnsă acest dosar nu a ajuns niciodată ȋn instanță.

Ȋn 2016, la alegerile pentru conducerea clubului, tot Condescu a fost desemnat să numească un administrator special care să recupereze datoriile clubului de la membrii asociați. Marin Golea (noul administrator special) s-a ȋndreptat ȋmpotriva tuturor membrilor asociați, recuperând datoriile pentru bugetele fictive – asa cum spunea Florin Cârciumaru, fostul primar Târgu Jiu și membru AGA – dar nu și de la USMO sau Marin Condescu, pe care ANAF ȋl găsise vinovat pentru prejudiciu.

Insolvență de 8 milioane de euro

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu a intrat ȋn insolvență cu datorii de aproape opt milioane de euro, ȋn 2016. Banii recuperați de la membrii asociați nu au mers către plata datoriilor existente la masa credală, ci, ȋn mare parte, către datoriile curente, făcute după intrarea ȋn insolvență.

Printre beneficiari se numără și firme căpușă, precum Gardena River SRL (acționari Marin Condescu și Mădălina Berbecel) și Rivatlas SRL, fost Caesar 76 (acționar prezent Mădălina Berbecel, dar ȋn trecut, Marin Condescu a deținut 50% din acțiuni), dar și către Marin Condescu și partenera lui de viață, Mădălina Berbecel, ca persoane fizice.

Ȋn planul de reorganizare a clubului, din 2020, se arată că suma ce figurează ca debit a rămas la aproape 6,5 milioane de euro, din care 848.000 euro, sumă fictivă, recunoscută ȋnsă de către administratorul special Marin Golea și fostul economist Vasile Cristian Becheru, ca reprezentând drepturi salariale restante (2005 și 2014 ) și primă de merit, către Marin Condescu, sumă care nu a existat niciodată ȋnscrisă ȋn contabilitatea clubului, fiind “probată” cu acte false.

„Chiar și după demitere, influența lui Marin Condescu la Pandurii nu a dispărut. Prin intermediul administratorului special, clubul a continuat să deruleze contracte cu firme ȋn care Condescu și apropiații lui erau acționari. Printre acestea se numără Gardena River SRL și Caesar 76 SRL (actualmente Rivatlas SRL). Serviciile prestate de respectivele companii fie nu au avut nicio legătură cu activitatea clubului, fie au fost decontate prin facturi umflate sau fictive. Un exemplu al lucrărilor efectuate fictiv la Pandurii, ȋn perioada Condescu, este faimoasa instalația de degivrare a stadionului Municipal Târgu Jiu. Aceasta a fost decontată ca fiind funcțională, dar nu a fost niciodată realizată. Mai mult, a fost indus ȋn eroare statul român, care a investit ȋntr-un stadion de 28 milioane de euro, fără să aibă inclusă, ȋn proiect, și o instalație de degivrare, iar lipsa ei a fost constatată abia ȋn momentul finalizării investiției”, completează Valeriu Marius Peptenatu.

Situația de la Pandurii Lignitul Târgu Jiu a fost adusă ȋn atenția tuturor organelor competente ale statului printre care si ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și chiar și Parlamentului European, prin petiții semnate de către Valeriu Marius Peptenatu.

Echipa Pandurii a fost vicecampioana României, ȋn 2013. Tribunalul Gorj a decis, ȋn octombrie 2022, demararea procedurii de intrare în faliment a clubului, iar activitatea clubului este subiectul mai multor anchete penale. Marca este deținută, ȋn prezent, de către Asociația Sportivă Club Sportiv  CEO 2017 Pandurii, de drept privat ȋnființat de suporteri, foști sportivi ṣi societatea civilă locală. Marca a fost preluată prin expirarea ȋnregistrării de la Marin Condescu și Toni Greblă, primii doi dintre copropietari.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Cum s-a „scos” ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, după ce a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu

Ambasadoarea Maria Ciobanu a sabotat participarea României la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu-SIAM 2024, care a avut loc...

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă