15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalExperți în securitate certifică că este plauzibil ca Statul Islamic să fie...

Experți în securitate certifică că este plauzibil ca Statul Islamic să fie la originea atacului de la Moscova

Revendicarea de către Statul Islamic a atacului dintr-o sală de concerte de lângă Moscova pare a fi plauzibilă, potrivindu-se unui model de atacuri anterioare ale militanţilor islamişti, conform unor experţi în securitate, potrivit zf.ro.

Statul Islamic a revendicat atacul de vineri seara din Rusia, în urma căruia, potrivit ultimului bilanţ, 133 de persoane au fost ucise, relevă Reuters. Statul Islamic a şi publicat o fotografie a presupuşilor atacatori.

Adam Dolnik, un expert ceh în securitate care a studiat atacurile islamiste din trecut din India, Kenya, Rusia şi din alte zone ale lumii, a declarat că revendicarea Statului Islamic pare credibilă, deşi “acest fapt nu îi va împiedica pe ruşi să profite de acest lucru pentru agenda lor de politică externă faţă de Ucraina şi Occident”, notează Reuters.

Dolnik a afirmat că atacul din Rusia reprezintă un ”modus operandi” tipic pentru Statul Islamic şi Al-Qaida.

Singurul element neobişnuit, potrivit lui Dolnik, a fost faptul că autorii au reuşit să fugă (chiar dacă ulterior ar fi fost prinşi). Asta spre deosebire de atacurile tipice ale militanţilor islamişti, în care aceştia se pregătesc să moară şi se aşteaptă să fie împuşcaţi în cele din urmă de forţele de securitate.

Gruparea Stat Islamic declară că patru dintre luptătorii săi au comis atacul de vineri de la Moscova

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a declarat sâmbătă că patru dintre luptătorii săi au comis atacul lansat vineri seara asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, atac soldat, potrivit unui nou bilanţ, cu cel puţin 130 de morţi, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Atacul a fost comis de patru luptători ai SI înarmaţi cu mitraliere, un pistol, cuţite şi bombe incendiare”, a susţinut SI pe unul dintre conturile sale Telegram, adăugând că atacul a survenit “în contextul (…) războiului furibând” dintre grupare şi “ţările care luptă împotriva Islamului”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că “toţi cei patru autori” ai atacului comis vineri seara la periferia Moscovei au fost arestaţi în timp ce “se îndreptau spre Ucraina”, notează AFP.

“Se îndreptau spre Ucraina unde, conform datelor preliminare (ale anchetatorilor), le fusese pregătită o ‘fereastră’ pentru a trece graniţa”, a afirmat Putin, dând asigurări că “cei care se află în spatele acestor terorişti vor fi pedepsiţi” şi că “nu vor avea un destin de invidiat”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă