21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoEXCLUSIV. TAROM se cufundă în datorii, dar ține în paragină un spațiu...

EXCLUSIV. TAROM se cufundă în datorii, dar ține în paragină un spațiu de peste 500 mp. Agenție a companiei aeriene de stat, abandonată în mijlocul Capitalei

Aproximativ 550.000 de euro a pierdut TAROM, prin păstrarea unei agenții din centrul Capitalei în paragină, trei ani, fără a încerca să obțină bani din închirierea spațiului de aproximativ 530 metri pătrați.

Din anul 2020, potrivit informațiilor noastre, agenția Companiei Naționale de Transport Aerian Tarom S.A. de la adresa Splaiul Independeței nr. 17, din Capitală este închisă.

“Programul de funcționare al agenției în raport cu publicul larg a fost închis pe fundalul restructurării activității cauzate de condițiile din perioada pandemică Covid 2019”, precizează TAROM, într-un răspuns oficial pentru “România liberă”.

Costin Iordache, directorul general al companiei naționale TAROM

La momentul luării deciziei de închidere a agenției menționate, director general al TAROM era George Costin Barbu.

Mihăiță Ursu TAROM datorie Uplift Blue Air
Mihăiță Ursu, directorul general al TAROM, la ceremonia militară și religioasă ocazionată de sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în București, 20 iulie 2022. Inquam Photos / Octav Ganea

Totuși, potrivit informațiilor din interiorul companiei, decizia de închidere a agenției a fost luată de pe vremea în care Mihăiță Ursu era director general.

540.000 de euro pagubă

Specialiștii în piața imobiliară consultați de publicația noastră susțin că spațiul deținut de TAROM pe Splaiul Independenței se poate închiria pentru 10 – 15 mii de euro pe lună.

Astfel, un simplu calcul matematic arată că, în trei ani, compania de stat putea câștiga aproximativ 540.000 de euro.

În apropiere, Poșta Română are scos la închiriere un spațiu de 128 mp, pentru suma de 3.200 euro pe lună.

“Imobilul în care s-a aflat sediul agenției TAROM Splai, situat la adresa menționată de dumneavoastră, se află în proprietatea companiei TAROM și este în procedură de evaluare pentru a fi scos la închiriere”, ne mai precizează TAROM.

Compania mai precizează că “bunul imobil va fi valorificat prin închiriere în perioada următoare”.

Se pot pierde zeci de mil. euro de la CE

“De la închiderea spațiului gândit inițial ca aferent lucrului cu publicul larg (pe fond COVID), în imobil s-au derulat alte activități ale companiei, pe măsură ce spațiul a fost pregătit pentru a fi scos la închiriere. In prezent parcugem pașii finali pentru a finaliza acest demers de valorificare a imobilului. Valorificarea prin închiriere a imobilelor proprietate TAROM se face doar pe baza de licitație publică, la un nivel minim al chiriei stabilit de către un evaluator acreditat ANEVAR, în acest sens fiind deja contractată o firmă de evaluare”, se mai arată în răspunsul TAROM.

Sursa citată mai menționează: “In conformitate cu prevederile legale în vigoare (art 2. Cap. I din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protectia persoanelor), paza obiectivelor, bunurilor, valorilor aflate în proprietarea companiei TAROM fac obiectul serviciilor de monitorizare și intervenție. Spațiul menționat de dumneasvoastră intră sub incidența unui contract global, care include trei locații,valoarea contractului pentru toate cele trei fiind de 80 de dolari/ lună”.

Potrivit TAROM, suprafața integrală a spațiilor de pe strada Splaiul Independenței nr. 17 este de aprox. 529 mp, inclusiv spații de depozitare și deservire. 

Potrivit informațiilor obținute de noi, închirierea spațiului menționat este inclusă în Planul de restructurare și optimizare comercială a companiei TAROM, prezentat Comisiei Europene (CE), în vederea obținerii unui ajutor financiar.

În cazul nerespectării prevederilor din plan, TAROM poate pierde banii de la CE.

Ultimele informații apărute pe surse vehiculau un ajutor de 80 – 90 milioane de euro.

Nu este singurul spațiu pe care compania nu-l exploatează.

Un alt exemplu este terenul de lângă sediul mare de la aeroport, de aproximativ 17 mii mp.

Potrivit surselor din cadrul companiei, chiar clădirea de birouri ar putea fi închiriată, având în vedere că este ocupată în proporție de doar 30 – 40 %.

“Din câte știu, agenția s-a închis în 2020, când a început restructurarea companiei TAROM. George Barbu a fost, din ce îmi aduc aminte, directorul general care a semnat închiderea agențiilor Tarom. Dar, acea decizie era luată de vreo trei ani, înainte de 2020, prin diverse hotărâri ale Consiliului de Administrație, referitoare la reducerea costurilor companiei TAROM. Ei considerau că biletele se pot vinde mai bine online, decât în agenții. În mare parte, este adevărat, numai că acei angajați, foarte bine cotați profesional, între timp, au plecat la agenții concurente, agenții de turism, și vând pentru respectivii. Sunt mai multe spații, foste agenții ale companiei TAROM care au fost închise, și, din câte știu, au fost scoase la închiriere. În țară, sunt mai multe spații închiriate. De exemplu, la Iași”, ne-a declarat Narcis Pascu, președintele Sindicatului Uniți TAROM.

Acesta ne-a mai precizat: “Datoriile uriașe ale companiei TAROM sunt cauzate, în proporție de 90% de Hotărârea de Guvern 1267/2000, prin care, ministrul Transporturilor de la acel moment, Anca Boagiu,  a defavorizat compania TAROM, luând terenurile de sub hangarurile companiei TAROM, deci din proprietate publică, le-a transferat în proprietatea privată a Aeroportului Internațional Henri Coandă București, care a solicitat chirie. Chirie, care a fost plătită, la un moment dat, pentru că era decentă. Dar, în 2015 chiria a fost crescută de cei care conduceau aeroportul, de 15 ori. Către Aeroportul Otopeni avem, acum, datorii de aproximativ 50 milioane euro. Datorii, care, practic, nu trebuiau să apară”.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Abordarea și Sprijinul pentru Tinerii Care Trăiesc cu Această Tulburare

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică caracterizată prin prezența ticurilor motorii și vocale persistente. Acesta poate afecta semnificativ calitatea vieții copiilor care trăiesc...

ANAF a publicat Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe portalul propriu Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă