Europa a devenit, în ultimii cinci ani, cel mai mare importator de arme la nivel mondial. Evoluția este determinată de reacția statelor europene la amenințarea reprezentată de Rusia, dar și de diminuarea încrederii în garanțiile de securitate oferite de Statele Unite, potrivit datelor publicate luni de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), citate de Reuters.
În perioada 2021–2025, țările europene și-au triplat importurile de armament comparativ cu intervalul 2016–2020.
Creșterea este legată în principal de sprijinul militar acordat Ucrainei în războiul împotriva invaziei ruse, dar și de necesitatea refacerii propriilor capacități militare după decenii în care investițiile în apărare au fost limitate.
„Creşterea bruscă a fluxurilor de arme către statele europene a determinat o creştere de aproape 10% a transferurilor globale de arme”, a declarat Mathew George, directorul Programului de transferuri de arme al SIPRI.
Potrivit raportului, Europa reprezintă acum 33% din totalul importurilor mondiale de armament, față de doar 12% în perioada precedentă de cinci ani.
Importurile din Orientul Mijlociu, în scădere
În același timp, importurile de arme ale statelor din Orientul Mijlociu au scăzut cu 13%. Totuși, Arabia Saudită și Qatar s-au menținut printre cei mai mari cumpărători individuali de armament.
Potrivit cercetătorului senior SIPRI Pieter Wezeman, scăderea este explicată în principal prin comenzile foarte mari plasate anterior de Arabia Saudită, care încă nu au fost complet livrate.
Chiar înainte de recentele atacuri ale Statelor Unite și Israelului asupra Iranului, statele din regiune lansaseră deja noi comenzi importante de armament, care nu se reflectă încă în statisticile actuale.
Conflictul ar putea duce la o creștere suplimentară a achizițiilor, în special pentru sisteme antirachetă și de apărare aeriană.
„În primul rând, vor înlocui echipamentele pe care le-au folosit, dar vor căuta să cumpere şi mai multe echipamente pentru a se proteja şi mai bine decât o pot face în prezent”, a declarat Wezeman.
SUA și Franța domină exporturile de armament
Pe piața globală a exporturilor de armament, Statele Unite și-au consolidat poziția dominantă. Cota americană a crescut de la 36% la 42% din totalul exporturilor globale.
Franța ocupă locul al doilea, cu 9,8% din exporturile mondiale de arme. În schimb, Rusia a înregistrat o scădere majoră a cotei sale, de la 21% la doar 6,8%, după invadarea Ucrainei în 2022.
În ansamblu, exporturile combinate ale statelor europene reprezintă 28% din piața globală, fiind de patru ori mai mari decât cele ale Rusiei și de cinci ori peste nivelul exporturilor Chinei.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.