Un nou sondaj al Parlamentului European arată un contrast puternic între optimismul românilor și pesimismul dominant la nivelul Uniunii Europene, pe fondul îngrijorărilor legate de conflicte, terorism și atacuri cibernetice.
Potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, aproximativ jumătate dintre cetățenii Uniunii Europene privesc cu scepticism evoluțiile globale.
Principalele motive sunt legate de instabilitatea internațională, conflictele din proximitatea granițelor UE, riscurile de terorism și amenințările din spațiul cibernetic.
În acest context, o treime dintre europeni se tem că nivelul lor de trai va scădea în următorii cinci ani, pe fondul presiunilor economice și al creșterii costurilor de viață.
Românii, mai optimiști decât media UE
Datele sondajului, realizat prin interviuri față în față cu peste 26.500 de persoane din cele 27 de state membre, indică un nivel ridicat de încredere în rândul românilor.
Astfel, 56% dintre respondenții din România declară că sunt optimiști în privința viitorului la nivel global, cu 12 puncte procentuale peste media europeană.
În ceea ce privește viitorul Uniunii Europene și al României, gradul de pesimism urcă spre 40%. Chiar și așa, românii rămân ușor mai încrezători decât restul europenilor, diferența fiind de aproximativ 2–3 puncte procentuale.
Viitorul personal, privit cu mai multă rezervă
Surpriza apare atunci când respondenții se raportează la propria viață. Românii devin mai prudenți atunci când evaluează perspectivele personale sau pe cele ale familiei. Cu toate acestea, peste 70% se declară în continuare optimiști în privința viitorului individual.
În toate domeniile analizate, temerile legate de siguranță rămân ridicate. Peste 65% dintre europeni se declară preocupați de conflictele din apropierea Uniunii, de terorism, dar și de dezinformare și de conținuturile false generate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Presiunea prețurilor și nivelul de trai
Costul vieții continuă să fie o problemă majoră. Jumătate dintre europeni estimează că nivelul lor de trai va rămâne stabil în următorii cinci ani, însă unul din trei se așteaptă la o deteriorare a situației economice personale.
În România, percepția este similară: doar 20% dintre respondenți cred că nivelul lor de trai va crește, restul anticipând stagnare sau dificultăți suplimentare în perioada următoare.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.