15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentEscrocii se folosesc de inteligența artificială pentru a obține date sensibile. "M-au...

Escrocii se folosesc de inteligența artificială pentru a obține date sensibile. “M-au anunţat în limba engleză că sunt căutat de poliţie”

Atenție! Escrocii se folosesc de inteligența artificială pentru a obține date sensibile, precum conturi bancare sau date personale.

Hackerii se folosesc din ce în ce mai mult de inteligența artificială. Recent, au început să sune de pe numere de telefon românești și, cu o engleză perfectă, se dau drept polițiști. Scopul lor este să obțină informații personale sau conturile bancare ale victimelor. După ce obțin aceste date, hackerii le folosesc pentru a crea conturi fictive la casele de pariuri și, astfel, joacă banii victimelor sau încasează diverse bonusuri, notează observatornews.

“Am fost sunată pe telefonul personal, de pe un număr de mobil, un număr de aici din România. În momentul în care am răspuns, o voce care vorbea perfect în limba engleză, o voce înregistrată dar care nu părea a fi o voce robotică, mi-a transmis că mă sună din partea Poliţiei Române, că pe baza datelor mele personale s-a emis o alertă de securitate”, spune Adriana Deoancă, jurnalist.

“Este vorba despre o presupusă citaţie de la poliţie. În acest context, intenţia este să profite de emoţia pe care o provoacă o astfel de informaţie şi să îi determine pe utilizatori să îşi dea fie datele bancare fie să plătească sume de bani”, transmite Sorin Stănică, Poliţia Română.

În cazul în care nu reușesc să obțină bani, atacatorii încearcă să obțină date personale de la victime. Utilizând aceste informații, în special numărul personal de identificare (CNP) al victimei, își creează conturi pe platformele de jocuri de noroc online. Aceste platforme oferă, în mod obișnuit, bonusuri de bun venit pentru utilizatorii noi, care pot ajunge la valori semnificative, de câteva sute de lei. Astfel, hackerii profită de aceste bonusuri și le utilizează pentru a juca sau a încasa fondurile disponibile pe conturile create ilegal.

Atenție! Poliţia Română nu va suna niciodată să ceară bani, informaţii ori să anunţe telefonic un dosar penal!

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News! 

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă