15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalEmirul Qatarului califică criticile referitoare la găzduirea Cupei Mondiale FIFA drept „calomnii”

Emirul Qatarului califică criticile referitoare la găzduirea Cupei Mondiale FIFA drept „calomnii”

Emirul Qatarului a declarat marți că toate criticile referitoare la găzduirea Cupei Mondiale FIFA sunt „calomnii”.

„De când am avut onoarea de a găzdui Cupa Mondială, Qatar a fost ținta unei campanii fără precedent pe care nicio altă țară gazdă nu a suferit-o”, a declarat Tamim bin Hamad Al-Thani, emirul micului stat din Golf, potrivit euronews.ro.

FIFA a acordat în mod controversat Cupa Mondială din 2022 Qatarului în 2010, iar conducătorii Qatarului au cheltuit zeci de miliarde de euro pentru evenimentul care va avea loc între 20 noiembrie și 18 decembrie.

Emirul Qatarului consideră criticile ce vizează găzduirea Cupei Mondiale drept calomnii, în special tratamentul aplicat lucrătorilor migranți


Această țară din Orientul Mijlociu, bogată în energie, a fost criticată în repetate rânduri în ceea ce privește tratamentul aplicat lucrătorilor migranți, femeilor și comunității LGBT+.

Luni, ONG-ul Human Rights Watch a afirmat că forțele de securitate din Qatar au arestat în mod arbitrar persoane lesbiene, gay, bisexuale și transsexuale, supunându-le la violență și rele tratamente în detenție.

Decesele, presupusa exploatare și abuzurile asupra migranților – majoritatea din Asia de Sud-Est și Africa de Est – care lucrează în domeniul construcțiilor se află, de asemenea, în atenția organizațiilor pentru drepturile omului și a presei.

Măsuri de protecție a muncii

Ca răspuns la aceste critici, Qatar a introdus măsuri de protecție a muncii și a pus capăt sistemului kafala, care îi împiedică pe muncitorii imigranți să își schimbe locul de muncă.

Însă unii observatori au pus la îndoială eficiența acestor schimbări, salariul minim fiind de puțin peste un euro pe oră.

„Inițial, am abordat acest subiect cu bună credință și chiar am considerat că anumite critici au fost pozitive și utile, ajutându-ne să dezvoltăm aspecte care ar trebui dezvoltate. Dar în curând ne-a devenit clar că această campanie persistă, se extinde, există calomnii și standarde duble, atingând un nivel de neobosire care i-a lăsat pe mulți să se întrebe, din păcate, asupra adevăratelor motive și motivații ale acestei campanii”, a declarat marți, la Doha, emirul Tamim bin Hamad Al-Thani.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă