17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiElevii români participă la Campionatul Mondial de Robotică, în SUA

Elevii români participă la Campionatul Mondial de Robotică, în SUA

Elevii români vor participa în anul 2023 la Campionatul Mondial de Robotică, în Statele Unite.

Participanții au fost desemnați la etapa națională a BRD FIRST Tech Challenge 2023. Aceasta este cea mai mare competiție de robotică pentru liceeni din România și din Europa. Elevii calificați urmează să plece la Campionatul Mondial din Houston (SUA). România este campioana en-titre, în urma performanței obținute anul trecut, când echipa Delta Force din Arad a câștigat Campionatul Mondial.

În perioada 3-5 martie 2023, la Sala Polivalentă din București, 80 de echipe de liceeni din toată România și o echipă din Muntenegru s-au întrecut pentru titlul de campioni naționali la robotică.

Echipele cele mai performante în cadrul etapei naționale, care ne vor reprezenta țara la etapa mondială sunt:

  • Echipa Ro2D2 din Ploiești, Colegiul Național Mihai Viteazul
  • Echipa TehnoZ din Pitești, Colegiul Național Zinca Golescu
  • Echipa PEPPERS din Iași, Liceul de Informatică Grigore Moisil

Campionatul Mondial de Robotică se desfășoară la Houston

Elevii români însoțiți de mentori vor participa la Campionatul Mondial din Houston, SUA, între 19 și 22 aprilie 2023. Ei vor concura pentru titlul de campioni mondiali alături de echipe din toată lumea.

„Etapa națională a BRD FIRST Tech Challenge a demonstrat, încă o dată, că avem copii foarte talentați și muncitori – au participat 80 de echipe din 43 de orașe, elevi care au muncit sute de ore. Îi felicit atât pe ei, cât și pe mentorii, profesorii și părinții care le-au fost alături. Acest eveniment este un adevărat târg de știință, tehnologie, inginerie, completat de multă energie pozitivă. Eu am fost alături de ei la aceste Naționale și am plecat de la Sala Polivalentă în fiecare zi cu zâmbetul pe buze – a fost o energie incredibilă. S-au depășit recorduri mondiale la punctaje în weekend-ul care s-a încheiat și s-au stabilit noi recorduri”, a explicat Dana Războiu, fondator al asociației Nație Prin Educație.

Nație Prin Educație este o asociație non-profit care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă