28.9 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăSportCupa MondialăEgiptul cere măsuri după eliminarea dramatică! Plângere oficială la FIFA împotriva arbitrajului...

Egiptul cere măsuri după eliminarea dramatică! Plângere oficială la FIFA împotriva arbitrajului din meciul cu Argentina

Federația Egipteană de Fotbal a sesizat oficial FIFA după înfrângerea cu Argentina din optimile Campionatului Mondial și solicită sancționarea brigăzii de arbitri.

Federația Egipteană de Fotbal a depus o plângere oficială la FIFA în urma partidei pierdute cu Argentina, scor 2-3, în optimile de finală ale Campionatului Mondial 2026. Oficialii egipteni contestă mai multe decizii de arbitraj din timpul întâlnirii și susțin că acestea au influențat rezultatul final.

Potrivit plângerii, egiptenii consideră că arbitrul francez François Letexier a avut un „rol decisiv” în victoria Argentinei și solicită deschiderea unei investigații privind fazele controversate din timpul meciului.

Egiptul cere suspendarea brigăzii de arbitri

În documentul transmis către FIFA, Federația Egipteană de Fotbal solicită analizarea tuturor momentelor contestate și cere ca brigada franceză de arbitri să nu mai fie delegată la meciurile rămase din competiție.

Principalele nemulțumiri vizează două faze petrecute în repriza secundă. Prima a avut loc în minutul 58, când Mostafa Ziko a înscris, însă golul a fost anulat după intervenția VAR. Arbitrul François Letexier a revăzut faza și a dictat un fault petrecut cu câteva secunde înaintea reușitei.

Al doilea moment contestat s-a produs în minutul 90+3, când jucătorii Egiptului au solicitat o lovitură de pedeapsă după o pătrundere a lui Mohamed Salah în careul Argentinei. Arbitrul a lăsat însă jocul să continue, iar sud-americanii au pornit imediat un contraatac în urma căruia Enzo Fernandez a înscris golul victoriei.

În urma calificării, Argentina va întâlni Elveția în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, într-un meci programat pe 12 iulie.

La finalul partidei, selecționerul Egiptului, Hossam Hassan, a avut un discurs extrem de dur la adresa arbitrajului.

„Voi spune ce cred, indiferent de consecințe. Acest meci a fost clar aranjat și toată lumea a văzut asta. Și mai vreau să spun un lucru. Dacă își doresc atât de mult ca ei, Argentina, să câștige, atunci de ce îi mai cheamă pe toți să participe?

Nu știu, poate că totul este doar o chestiune de marketing. Adică, s-ar putea să se dorească ca la acest Campionat Mondial să fie prezentă fosta campioană mondială, vor să îl aibă pe Messi acolo”, a declarat Hossam Hassan.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Selecționerul Columbiei a recunoscut motivul eliminării! „Pentru asta plătim prețul”

Nestor Lorenzo a declarat că lipsa de eficiență în fața porții a făcut diferența în înfrângerea Columbiei cu Elveția, din optimile Campionatului Mondial.Columbia a...

Selecționerul Columbiei a recunoscut motivul eliminării! „Pentru asta plătim prețul”

Nestor Lorenzo a declarat că lipsa de eficiență în fața porții a făcut diferența în înfrângerea Columbiei cu Elveția, din optimile Campionatului Mondial.Columbia a...

NATO accelerează înarmarea: cinci state vor depăși încă din 2026 noua țintă de cheltuieli pentru apărare

Datele NATO arată că Statele Unite vor aloca în acest an 3,17% din PIB pentru apărare, în timp ce Germania va ajunge la 2,69%,...
Ultima oră
Pe aceeași temă