Ionuț Radu va deveni liber de contract la finalul lunii iunie, iar oficialii Veneziei au deja un alt plan pentru postul de portar titular.
Ionuț Radu nu va mai continua la Venezia după încheierea sezonului actual din Serie A, în ciuda prestațiilor solide și a impactului semnificativ pe care l-a avut asupra echipei italiene. Portarul român, care a contribuit decisiv la acumularea a 10 puncte de către „leii” lagunari, se va despărți de formația antrenată de Paolo Vanoli odată cu expirarea contractului, pe 30 iunie.
Radu, în vârstă de 27 de ani, a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai Veneziei în ultima perioadă, fiind desemnat de trei ori MVP în meciurile echipei sale. În 12 apariții în Serie A, portarul român a încasat doar 11 goluri, cifră care reflectă evoluțiile sale sigure într-un context competițional dificil.
Venezia se află în acest moment pe poziție retrogradabilă, dar are doar un punct mai puțin decât Lecce, echipa de pe locul 17, și păstrează șanse reale la salvare, cu trei etape rămase de disputat.
Planurile clubului pentru sezonul viitor nu îl includ pe Radu
Deși conducerea clubului apreciază performanțele lui Radu, strategia pentru viitor îl vizează pe Filip Stankovic, portar sârb în vârstă de 23 de ani, împrumutat de la Inter. Acesta a fost titular în prima parte a sezonului, dar o accidentare la tendonul rotulian l-a scos din circuit pentru aproximativ trei luni.
„Venirea lui Radu a fost o ocazie bună și pentru noi, și pentru el. A profitat de această șansă, și-a demonstrat valoarea. Călătoria nu s-a terminat: mai sunt trei partide și se poate încheia frumos”, a declarat Filippo Antonelli, directorul sportiv al Veneziei, pentru Tuttomercatoweb.
Tot el a confirmat interesul clubului pentru achiziționarea definitivă a lui Stankovic: „Avem ocazia să-l luăm definitiv și o vom face, cu siguranță. În iunie, va deveni jucătorul nostru”.
În prezent, Radu are o cotă de piață estimată la 2,5 milioane de euro, conform Transfermarkt, în timp ce Filip Stankovic este evaluat la 6 milioane de euro.
Pe lângă lupta pentru salvarea de la retrogradare, finalul sezonului este important și pentru viitorul profesional al portarului român. Federico Pastorello, agentul său, susține că prestațiile din ultimele luni i-ar putea aduce o oportunitate într-un club de top european.
„Radu are toate șansele să devină un mare portar. Are un strop de nebunie și știința jocului”, a spus Pastorello.
„Cinci luni la un nivel bun sunt suficiente pentru a fi titular la o echipă de Liga Campionilor”, a adăugat impresarul, referindu-se la nivelul la care evoluează acum fostul portar al naționalei României.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!